Oamenii vor fi depăşiţi numeric de dispozitivele mobile conectate la Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tabletele vor cunoaşte cea mai mare creştere în popularitate în următorii cinci ani FOTO Shutterstock
Tabletele vor cunoaşte cea mai mare creştere în popularitate în următorii cinci ani FOTO Shutterstock

Numărul total al smartphone-urilor, tabletelor, laptopurilor şi altor dispozitive conectate permanent la Internet va depăşi, anul acesta, numărul persoanelor de pe planetă, potrivit unui raport al companiei Cisco, preluat de „The Guardian”.

În afară de smartphone-uri şi tablete 3G, ale căror numere sunt în creştere, anul acesta vor cunoaşte o dezvoltare accentuată şi contoarele inteligente, aparatele de supraveghere şi electronicele de genul „machine-to-machine” – dispozitive care înregistrează anumite informaţii (precum temperatura unei camere) pe care le transmit, prin internet, unui computer. Astfel, până la sfârşitul anului, vor exista mai multe astfel de dispozitive decât oameni.

Compania Cisco, care se ocupă cu producerea şi distribuirea echipamentelor de reţelistică, sugerează în raport că utilizarea din ce în ce mai mare a telefoanelor şi tabletelor îi va obliga pe toţi furnizorii de Internet să adopte sistemul IPv6 (versiunea a 6-a a protocolului de internet).  Sistemul IPv4 permitea conectarea la Web a 4.3 miliarde dispozitive. Ultimele adrese IPv4 au fost alocate de IANA (autoritatea pentru desemnarea numerelor Internet) în 2011. IPv6 vine cu un număr imens de adrese nefolosite.

În ciuda faptului că providerii de Internet  aproape au epuizat adresele IPv4 în februarie 2012, trecerea la IPv6 decurge lent. Trefor Davies, director tehnic al companiei Timico, spune că, în Marea Britanie, guvernul este îngrijorat de costurile pe care le implică o astfel de schimbare.

Telefoanele inteligente consumă din ce în ce mai multe date

O soluţie trebuie găsită rapid, potrivit raportului Cisco. Comparând datele din anii trecuţi, se pot observa creşteri substanţiale ale consumului de Internet prin intermediul smartphone-urilor:

  • clipurile video filmate cu telefonul reprezintă mai mult de jumătate din informaţiile transmise prin Internet la nivel global, iar până în 2017 vor constitui două treimi din informaţii.
  • consumul mediu de date al de pe smartphone-uri  a crescut cu 81%, de la 189 MB pe lună în 2011 la 342 MB în 2012.
  • smartphone-urile sunt mult mai folosite pentru conectarea la Internet decât featurephone-urile, generând 92% din trafic.

Până în 2017,  fiecare smartphone va genera lunar aproximativ 2,7 GB de trafic de date.  Asta înseamnă de aproape zece ori mai mult decât acum, se arată în raport. Dezvoltarea rapidă a conexiunilor 4G a generat o creştere de 19 ori a traficului de date.  Numărul lor va creşte cu 20%.

Featurephone-urile, reprezentate cel mai bine de gama Asha de la Nokia, vor înregistra o scădere şi mai mare a popularităţii începând din  2016. Acest trend poate fi observat încă de acum, ţinând cont că, anul acesta,  telefoanele Samsung  şi Apple au surclasat pentru prima dată Nokia în ceea ce priveşte traficul de date de pe mobil.  În ianuarie 2013, potrivit StatCounter, dispozitivele Apple conduceau cu 25,86%, urmate de cele Samsung cu 22,69%  şi Nokia cu 22,15%.

Tablete vor cunoaşte cea mai mare creştere

Numărul tabletelor care dispun de conectivitate 3G a crescut de la 14,5 milioane la 35 milioane şi fiecare dispozitiv a generat 820 MB trafic pe lună , de 2,4 ori mai mult decât media pentru smartphone-uri.

În ceea ce priveşte laptopurile , numărul este mult mai mare. Există 161 milioane de terminale conectate prin 3G care consumă de şapte ori mai mult decât un smartphone – 2,5 GB.

În următorii cinci ani, cel mai rapid ritm de dezvoltare îl vor cunoaşte tabletele, Cisco prezicând o creştere medie de 46% pe an iar traficul de date generat de acestea va creşte cu 113%  anual.

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite