GALERIE FOTO De 1 Decembrie, au fost aleşi românii campioni la „Angry Birds“
0
De Ziua Naţională a României a avut loc campionatul naţional de „Angry Birds“. Finaliştii din cinci oraşe au venit în Bucureşti pentru a câştiga unul dintre cele trei locuri care le asigură prezenţa la Londra în marea finală.
Campionatul de Angry Birds s-a desfăşurat în cinci oraşe din România: Timişoara, Iaşi, Constanţa, Cluj şi Bucureşti. Au fost peste 7.000 de candidaţi înscrişi şi aceştia s-au întrecut pe parcursul a aproape două luni, începând cu 5 octombrie. Finala din Marea Britanie la care vor fi şi cei trei români va avea loc pe 13 decembrie.
Câştigătorul este clujeanul Vadim Oleacu. El a avut un scor de peste 1,5 milioane de puncte, la mare distanţă de ocupantul locului doi care a reuşit să adune doar 916 mii de puncte. Oleacu a câştigat un Samsung Smart TV, marele premiu al competiţie. Ceilalţi doi români care vor merge la Londra sunt Nicola Tudor din Bucureşti şi Robert Kallos din Timişoara.
Unul dintre participanţi a spus că îi place jocul, deoarece este simplu şi este disponibil pe aproape orice dispozitiv. „L-am încercat prima dată pe un iPod Touch, apoi mi-am luat un telefon cu Android şi l-am avut şi acolo. Mai bine a fost că l-am putut descărca gratuit, nu ca pe iOS, a mai spus acesta. Dar e cam greu de controlat pe Smart TV, mai ales când joci pentru prima dată.“
„Jocu' pe televizor“ în secolul 21
Campionatul a fost organizat de Samsung pentru a-şi promova linia de televizoare Smart care, prin intermediul unei camere video, sunt capabile să recunoască gesturile. Astfel este controlat şi jocul, fără atingere, ca pe o tabletă sau smartphone. Iar pe parcursul celor două luni, concurenţii au jucat Angry Birds în locurile special amenajate de Samsung în centrele comerciale din cele cinci oraşe. Cei interesaţi încă o mai pot face pe parcursul următoarelor zile.
Finala naţională de Angry Birds s-a încheiat cu o coregrafie pe melodia „Gangnam Style“. Aceasta a depăşit recordul de piesa cu cele mai multe like-uri pe YouTube şi, de curând, are cele mai multe vizualizări pe acelaşi portal.
Jocul Angry Birds a fost creat de Rovio, o companie finlandeză, şi a ajuns pe piaţă în 2009. Prima versiune a fost disponibilă doar pentru iOS, dar a ajuns apoi şi pe Android, Windows Phone 7, Symbian sau chiar pentru browser-ul Chrome. Pentru Smart TV jocul a fost dezvoltat de Rovio în colaborare cu Samsung pentru a putea fi controlat prin gesturi.
Alături de Angry Birds, Rovio mai are şi jocurile Bad Piggies şi Amazing Alex. Dar, deodamdată, niciunul nu se apropie de succesul celui dintâi care a fost descărcat de peste un miliard de ori pentru diverse platforme. Iar veniturile companiei vin şi din vânzarea jucăriilor de pluş şi tricourilor cu imaginea personajelor din joc.








