Acer TravelMate - laptop de business cu o oarecare grijă pentru buget
0Primul meu laptop a fost un Acer, versiunea Aspire. Recent am ajuns însă la un ChromeBook şi un TravelMate. Ambele sunt departe de „monştrii“ de gaming de tip Nitro, dar TravelMate a fost o experienţă plăcută, deşi pe alocuri incompletă.
Acer TravelMate, versiunea pe care am folosit-o eu cam o săptămână, e un model de anul trecut, foloseşte Intel Skylake şi designul îţi aduce întrucâtva aminte de modele de acum 10 ani, mai ales prin sistemul de balamale. Procesorul este un Intel i7-6500U (serie care e mai atentă cu consumul de energie decât cu performanţa de procesare), 8GB de memorie RAM, 256GB pe SSD, un ecran de 15,6 inci full HD LCD şi un cititor de amprente, deşi ceva mai lent şi mai incomod de folosit decât cele de pe telefoane. Foloseşte o placă Nvidia 940M.
Seria TravelMate e ceea ce are Acer mai bun de oferit, fără să vorbim de seria de gaming, unde greutatea face un laptop să fie portabil doar dacă nu te deranjează greutatea prea mare. Modelul pe care l-am avut eu unul cu un preţ de peste 4.000 de lei, suficient de uşor cât să-l iei cu tine mai peste tot, dar cam gros pentru un laptop al ultimilor doi ani. Poate un motiv e prezenţa unui port VGA pe latura din stânga (pentru videoproiectoare, de exemplu), deşi cred că putea renunţa cu uşurinţă la el.
Altfel, mai poţi trece pe lista opţiunilor de conectivitate porturi USB clasice, unul USB-C, o mufă Ethernet (de mare ajutor când vrei să configurezi un router), portul de încărcare şi un port HDMI. Are şi cititor de carduri SD, pentru cei care fac poze sau video şi vor să transfere mai uşor (nu prin cititoare) conţinutul.
Ca impresie de utilizare, Acer TravelMate nu iese din paradigma clasică, nu te dă pe spate cu opţiuni dintre cele mai tari şi nici nu dă pe-afară de bloatware. Balamaua e una cu care sunt obişnuit de pe laptopul personal, dar aici are ceva mai multă „personalitate“ şi e ceva mai rezistentă. Tastatura e una dintre cele bune, cu o cursă decentă a tastelor şi cu un zgomot redus. S-ar putea însă ca oameni care trec de la tastaturi de PC, chiar de la unele mecanice, să simtă că nu apasă cum trebuie. E un feedback pe care l-am primit de la cineva care a încercat laptopul vreo 10 minute.
Nu sunt cuvinte de laudă pentru touchpad, acolo unde Acer nu a exceletat vreodată, dar mă aşteptam la mai bine, dată fiind poziţionarea pentru acest model. Ecranul, de asemenea, nu-i unul pentru care nota 10 să fie acordată. Are niveluri decente de luminozitate, dar într-o oarecare lumină naturală va fi mai greu de folosit. Şi ca să închei lista aceasta de neajunsuri, sunetul în difuzoare este cam anemic, ceva ce ai fi putut obţine dintr-un netbook în urmă cu cinci ani. Nu ştiu câţi oameni de business care folosesc aşa ceva ţin cont de muzică, dar e un punct de ţinut minte, dacă te gândeşti la o achiziţie.
Când treci la lista de plusuri îţi dai seama că e ceva mai mult de laptopul acesta decât o arată carcasa de plastic, cu finisaje destul de bune, şi performanţa scăzută a difuzorului. Are o autonomie foarte bună, o construcţie destul de rigidă pentru cât au permis materialele, un contrast bun al ecranului şi atinge viteze mari pe wireless (până la urmă e laptop şi n-o să stai cu cablul în el). Totodată, are o placă video de 2GB RAM dedicată, excelentă dacă te apuci de procesare video sau foto şi nu vrei să cari ceva mai greu cu tine.
Acer, chiar şi prin TravelMate, încă mai mizează pe un mix între preţ scăzut (sau mai scăzut decât al competitorilor) şi pe componente hardware care să ofere o performanţă bună. Procesorul, placa video şi posibilitatea de a pune mai mult RAM (până la 20GB), alături de SSD, îl fac o alegere atunci când eşti constrâns de buget, dar n-ai vrea să duci lipsă nici de putere de calcul.