Microsoft pregăteşte lansarea Windows 9
0Primăverile anilor 2014 şi 2015 vor aduce câteva noutăţi de la Microsoft. Cea mai importantă vine în aprilie 2015 şi se numeşte Windows 9, viitorul sistem de operare al companiei. Pentru această primăvară se pregăteşte ceva în lumea Windows Phone.
În aprilie 2014, Microsoft susţine conferinţa Build în cadrul căreia va vorbi despre noua actualizare pentru Windows Phone, una care ar trebui, conform zvonurilor de până acum, să aducă un sistem de notificări îmbunătăţit, în primul rând. Apoi, tot la Build 2014 va fi anunţată prima actualizare pentru Windows 8.1, una care aduce doar câteva modificări minore. În peste un an vom afla, însă, ce a gândit Microsoft pentru Windows 9, platformă plănuită să fie lansată în aprilie 2015, conform The Verge.
Se speculează că primele detalii despre Windows 9 vor fi comunicate la Build 2014, conferinţă după care va începe dezvoltarea propriu-zisă a noului sistem de operare, dar lansarea oficială va mai fi amânată cu un an. Prin noul nume, şi prin modificările aduse, Microsoft speră să mai domolească din criticile la adresa Windows 8, majoritatea fiind fundamentate pe faptul că a fost un sistem de operare schimbat foarte mult faţă de versiunile lansate în ultimii 10 ani înaintea sa. În Windows 9 va fi regândită interfaţă, o Modern UI 2.0, cu accent pe eficientizarea tile-urilor şi o prezenţă mai puternică a aplicaţiilor Microsoft.
Există un zvon conform căruia Microsoft ar vrea chiar să separe aplicaţiile de Windows 8 în ferestre proprii, astfel încât să poată rula şi în interfaţa clasică cu care foarte mulţi oameni s-au obişnuit. Din nou, se vorbeşte şi despre un nou meniu de Start, dar acesta nu este exclus să fie lansat cu o viitoare actualizare pentru Windows 8.1. Cât despre parcursul Windows 9, Microsoft ar lua în calcul o dezvoltare în trei etape, dar nu este clar încă cum se va întâmpla asta. S-ar putea ca una dintre etape să presupună dezvoltarea sistemului spre a cuprinde toate dispozitivele - tablete, telefoane şi calculatoare.
Dacă ar încăpea o comparaţie a Windows 9 cu alte versiuni ale sistemului de operare, este un fel de Windows 7 după Vista. Windows 8 a trebuit lansat cu o viziune nouă, pe măsură ce şi piaţa PC-urilor s-a schimbat, dar Windows 9 va aduce stabilizarea. Cel puţin după cum se anunţă acum. Cât despre Windows Phone 8, acesta creşte destul de mult, câştigând clienţi din ambele tabere Android şi iOS, iar odată cu achiziţia Nokia Microsoft poate controla mai bine întreg procesul de dezvoltare.
Află mai multe despre Microsoft: