Invenţia care foloseşte cafeaua fierbinte pentru a-ţi încărca gadgeturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă preferi cafeaua fierbinte pentru a te trezi dimineaţa, mai are o utilitate foarte mare şi ar putea fi folosită cu succes pe viitor.

O tânără de doar 18 ani a creat eDrink, un gadget impresionant care, dacă va deveni produs de serie, va reuşi să vă facă viaţa semnificativ mai uşoară. Aceasta deşi este o cană aparent obişnuită, are abilitatea de a vă încărca telefonul mobil printr-un port USB aflat la baza ei.

Modul de funcţionare este relativ simplu, folosind căldură reziduală dintr-o băutură fiebinte pentru a vă încărca gadgetul, dar se pare că nimeni nu s-a mai gândit înainte la aşa ceva. Nici măcar nu este prima invenţie a studentei bazată pe transformare termică în electricitate. La doar 15 ani, a inventat o lanternă ce folosea căldura corpului uman pentru a ilumina.

Ideea de bază care s-a aflat la baza acestei creaţii este cât se poate de simplă. Domnişoara a căutat o soluţie la două probleme, o cafea prea fierbine şi un telefon descărcat şi s-a decis să le combine. Datorită acestei invenţii, creatoarea a beneficiat deja de o bursă de 50.000 de dolari de la Shell luna trecută. 

Vezi toate detaliile despre această invenţie interesantă şi utilă

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite