Ce gadget-uri se vor lansa la IFA Berlin, una dintre cele mai mari conferinţe de tehnologie din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Igyaan.in
Foto: Igyaan.in

IFA Berlin începe în doar câteva zile, iar capitala Germaniei va deveni polul central al industrei tehnologiei. Ce lansări sunt aşteptate în acest an.

Samsung a prezentat deja Galaxy Note 8, dar la IFA 2017 îl va aduce încă o dată, alături de alte gadgeturi noi. Pe lista noutăţilor sunt Gear S4, noul smartwatch al companiei, poate şi o cameră 360 nouă sau o cască de realitate virtuală adaptată pentru Note 8. Alături de această companie, de la LG este aşteptat V30, cu Android 8.0 şi procesor de top, ecran cu margini subţiri şi multe tehnologii noi.

Sony nu va lipsi şi pregăteşte lansarea modelelor Xperia XZ1 şi XZ1 Compact, iar la standul HMD Global o să vedem, pentru prima dată, Nokia 8. Încă nu se ştie dacă aduce, oficial, şi Nokia 9 sau acela va fi amânat pentru mai târziu. Va fi şi Huawei prezentă, doar că cel mai important telefon al companiei, adică Mate 10, va veni abia la o lună distanţă, în Munchen.

De la Acer şi ASUS vom vedea laptopuri şi sisteme de gaming, iar cei din urmă ar putea aduce şi telefoane. Lansarea însă e programată pentru Roma, astfel că Berlin nu va fi punctul de interes. Tot în liga aceasta, Lenovo va prezenta telefoane Moto şi probabil laptopuri şi dispozitive noi. În ultimii ani, compania a fost din ce în ce mai prezentă la evenimentele europene şi n-a dus lipsă de dispozitive de arătat.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite