Artă cu iPhone: cele mai bune poze făcute cu telefonul şi cum poţi să obţii aşa ceva
0Competiţia care premiază cele mai bune fotografii făcute cu iPhone sau iPad a ajuns la a noua ediţie. Iată cum poţi învăţa să faci unele aproape la fel de bune.
Sunt oameni care cred că cea mai bună cameră e cea pe care o ai cu tine. Unii dintre ei ar putea fi printre câştigătorii celei mai noi ediţii iPhone Photography Awards. Printre atâtea echipamente scumpe, de la DSLR-uri şi mirrorless-uri la clasicele Leica, există oameni care pot realiza fotografii impresionante şi memorabile „doar“ cu un telefon sau o tabletă. Competiţia a adunat fotografii din întreaga lume pentru cele 19 categorii, printre care Animale, Arhitectură, Copii, Apusuri, Călătorie, Ştiri/Evenimente, Oameni sau Copaci. Anul acesta, imaginile au venit din 139 ţări.
Fotografiile au fost realizate exclusiv doar cu dispozitive mobile – iPhone (cele mai bune sunt iPhone 6s sau iPhone SE), iPad, iPod Touch, iar procesarea a fost permisă doar pe acestea prin aplicaţii precum VSCOCam, Pixlr, Photoshop Express sau altelte. Fotografia câştigătoare este una din Asia, denumită „Omul şi vulturul“, iar autorul este Siyuan Niu din China. Câteva dintre cele mai bune de anul acesta sunt disponibile în galeria foto ataşată acestui articol. Colecţia completă este disponibilă pe site-ul „Time“.
Dacă ţi se pare dificil să experimentezi cu fotografia cu telefonul, ar trebui să ţii cont de ce a spus câştigătorul actualei ediţii. „Un iPhone este ca un creion în mâinile noastre. Bun sau rău, creionul în sine nu scrie niciodată poezii, dar poezii o vor face“, a afirmat acesta. Competiţia IPPAwards a fost fondată în 2007, primul an când Apple a adus pe piaţă un iPhone, şi a crescut de la an la an până la a strânge în prezent mii de cadre înscrise.
Cum să faci poze mai bune cu telefonul
Câteva sfaturi au fost prezentate în trecut de fotografi profesionişti sau amatori pasionaţi de imaginile captate cu telefonul. Unul dintre ei a fost Brooks Kraft, care a fotografiat Crăciunul la Casa Albă. „Mă uit la un iPhone ca la alt echipament. Dar de majoritatea sarcinilor mă achit folosind un DSLR. Am obervat însă că oamenii nu reacţionează în acelaşi fel când foloseşti un iPhone. Dacă vrei să surprinzi ceva fără să deranjezi, oamenii sunt obişnuiţi cu telefoanele, aşa că reacţionează mai lent“, a spus Kraft la acel moment. A şi oferit câteva sfaturi.
Pe iPhone sau orice alt telefon (cum ar fi Samsung Galaxy S7), trebuie să te asiguri că ai nimeri expunerea corectă, deoarece e dificil să mai schimbi ceva după ce ai făcut poza. Pe aparatele foto performante ai modul de fotografiere RAW, unde te poţi juca mai mult în post-procesare, dar pe telefon nu ai atâta libertate.
Nu folosi bliţul. Dacă reuşeşti să îl ţii relativ stabil, un iPhone e suficient de bun cât să scoată poze decente chiar şi atunci când nu ai suficientă lumină. De asemenea, nu folosi funcţia de zoom, deoarece e doar zoom digital, nu optic. Asta presupune că va mări artificial imaginea şi rezultatul final va fi mai prost.
Acordă atenţie setărilor din aplicaţia pentru fotografiere. Kraft foloseşte aplicaţia preinstalată, deoarece produce imaginilor la rezoluţie maximă şi poate interveni să decupeze anumite elemente. Gândeşte-te ce faci cu imaginile după ce le-ai realizat. Oamenii au tendinţa ca atunci când fac poze cu telefonul pur şi simplu să strângă sute în telefon fără să le folosească. Acestea trebuie organizate şi stocate undeva.
O colecţie mai mare de sfaturi este aici, unde se ţine cont şi de setări, şi de cum să te poziţionezi faţă de subiect. De asemenea, poţi urmări un video demonstrativ aici bazat pe fotografiile lui Steve McCurry.