Instalația bizară care a supraviețuit din Primul Război Mondial. La ce folosea staţia de despăduchere „Larga” de la intrarea în Galați

0
Publicat:

Rămășițele unei stații de despăduchere pe linia ferată, din perioada Primului Război Mondial, pot fi văzute la marginea orașului Galați. Pe vreme aceea, călătorii care ajungeau din Rusia, dar şi vagoanele, erau supuse dezinfectării cu insecticidul acum interzis DDT.

Fosta stație de despăduchere din Gara Larga FOTO: Arhivă Adevărul
Fosta stație de despăduchere din Gara Larga FOTO: Arhivă Adevărul

La marginea orașului Glați, în Gara Larga, unde vagoanele erau transferate de pe boghiurile cu ecartament mare, specific zonei Rusiei, pe cele normale, europene, a fost construită o linie cu ecartament mai mare. Astfel, Gara a fost numită „Larga”.

Despăducherea trenurilor şi călătorilor era impusă de măsurile de carantină cerute de autorităţile sanitare. Asta deoarece păduchii erau vectorul de transmitere a numeroase boli, precum tifosul. Diclor-Difenil-Tricloretanul (denumirea prescurtată DDT) este un insecticid, care datorită acțiunii eficiente în combaterea insectelor și a costului redus de producție, a fost folosit pe scară largă timp îndelungat.

De ce a fost interzis DDT-ul

În decursul timpului s-a constat, însă, că unele substanțe chimice rezultate prin descompunerea lui provoacă tulburări endocrine. Mai grav, s-a presupus că ar avea și un efect cancerigen.

„Toate aceste efecte secundare nedorite au dus în anii 1970 la interzicerea utilizării DDT-ului în țările industrializate, iar din anul 2004 prin <Convenția de la Stockholm> s-a interzis folosirea lui pe tot globul pentru agricultură, dar este în continuare folosit pentru combaterea insectelor care sunt vectori ai unor boli transmisibile, ca de exemplu malaria sau tifosul exantematic”, potrivit Wikipedia.

După anul 1948, stația de despăduchere a fost rebotezată în staţie de dezinsecţie. După Revoluție, în anul 1990, ea a fost abandonată. Folosită în scop industrial, calea ferată a fost împodobită de comunişti cu mesaje mobilizatoare. 

Potrivit Wikipedia, epidemia de tifos exantematic din 1914-1922 din Europa de Est și Uniunea Sovietică, pentru statul român a reprezentat cea mai mare epidemie din istoria sa, perioada principală de evoluție a acesteia pe teritoriul geografic al Vechiului Regat derulându-se în anii 1916-1919.

Epidemia s-a prelungit în anul 1919 în teritoriul anterior ocupat în Muntenia de Puterile Centrale, precum și ceva mai puțin în Bucovina, continuând până în anul 1920 în Basarabia. Evenimentele au fost parte a unui val epidemic, la baza căruia au stat de condițiile determinate de Primul Război Mondial și Războiul Civil Rus.

Acest val a pornit din Regatul Serbiei în 1914, pentru a mătura Europa de Est și teritoriul fostului Imperiu Rus până în 1922, lăsând în urmă numai în Rusia, între 2,5 și 3 milioane de morți.

Relicvele comunismului încă prezente în orașul Galați

La peste trei decenii de la Revoluţie, la Galaţi încă mai există un mesaj din perioada comunistă. Peste o cale ferată aflată în apropierea punctului de vamă Giurgiuleşti (România –Republica Moldova) dăinuie un mesaj de mari dimensiuni din epoca Ceauşescu: „Trăiască și înflorească scumpa nostră patrie Republica Socialista Română”.

 Mesaj de mari dimensiuni din epoca Ceauşescu FOTO : C. Mazilu
Mesaj de mari dimensiuni din epoca Ceauşescu FOTO : C. Mazilu

Mesajul este amplasat într-o fostă gară prin care, în perioada comunistă, se aduceau mărfuri din fostul spaţiu sovietic, în special pentru combinatul siderurgic din Galaţi.

Potrivit istoricilor, Gara numită „Larga” a apărut în secolul XIX, în perioada de maximă înflorire a oraşului Galaţi. Gara Larga a avut un rol important după 1960, pentru Combinatul Siderurgic. Prin intermediul ei se transportau din Rusia minereu şi produse laminate.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite