Viktor Orban, la discursul tradițional de la Băile Tușnad: Prin victoria lui Trump am reușit să evităm un război mondial
0Premierul maghiar Viktor Orban susține sâmbătă, 26 iulie, discursul tradițional, anual, de la Băile Tușnad. El l-a lăudat pe premierul Ilie Bolojan, despre care afirmă că „se lupta pentru interesele românilor și vrea succese comune româno-ungare”. De asemenea, a spus că „prin victoria lui Trump în alegerile din SUA am reușit să evităm un război mondial”.
Orban a mai spus în discursul său că „există riscul că va porni un război în Europa”.
„Este deja un război. Europa se joacă cu focul. Din 2014, ne amintim de Crimeea. Există o axă a regimurilor politice autoritare. Dacă Ucraina vrea sau nu să facă parte din structurile UE, NATO - ar însemna un dezechilibru în ce privește relațiile dintre Rusia și Occident”, a spus Viktor Orban.
Premierul ungar a vorbit despre relațiile tensionate cu UE, dar și despre războiul din Ucraina.
„UE nu poate să admită Ucraina în rândurile sale. Trebuie să susținem pacea. Ar fi bine să ajungeți la un armistițiu cât mai repede, i-am spus lui Zelenski acum un an. Mi-a răspuns că <e greșit și trebuie să continuăm până învingem>. Noi avem acorduri cu Serbia, Slovacia, sperăm și cu România, Polonia s-a cam întors, poate și Slovenia după alegerile de acolo. Eu încerc să evit ca Ungaria să intre în război. (....) Trebuie să ai relații foarte bune cu toți polii de putere. Suntem ok cu toți, în afară de Bruxelles”, a declarat Orban.
„Alegerile de la anul din Ungaria: democrație sau orice alegere este deschisă. Va fi cum vor oamenii. Cu opt luni înainte, din cele 106 circumscripții electorale, am câștigat în 80. În 2022, am câștigat în 87. Fiecare alegere din Ungaria prezintă riscul cel mai mare pentru cei de peste hotare. Avem de ales între două sorți, cea direcționată din Bruxelles, unii au venit în Oradea și au spus «Oradea, pământ românesc»”, a declarat premierul ungar.
Viktor Orban a vorbit și despre întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan.
„M-am întâlnit cu un orădean, politician serios. Se mișcă în același model ca și noi. Se va lupta pentru interesele românilor și vrea succese comune româno-ungare. Va face multe dacă România va trece peste situația economică grea prin care trece”, a spus Orban.
Premierul ungar a amintit și de trupa de rock care „deranjează spiritele” în Ungaria.
„Deranjează spiritele că am scos din Ungaria o trupă de rock. Noi trebuie să spunem că Ungaria e o insulă a păcii și stabilității. Nu admitem nimănui să supere pe cineva din cauza religiei. Organizatorii ar fi trebuit să aibă mai multă minte decât să invite o astfel de trupă în Ungaria”, a mai declarat Viktor Orban.

„Prin victoria lui Trump în alegerile din SUA am reușit să evităm un război mondial. S-au sistat discriminările față de Ungaria, au pornit investitorii. Va fi sau nu război mondial? Nu avem un răspuns cert”, a spus Orban.
Premierul maghiar Viktor Orban se află în aceste zile la Băile Tușnad, unde se desfășoară lucrările celei de-a 34-a ediţii a Universităţii de Vară „Tusvanyos".
Anul acesta, prim-ministrul maghiar Viktor Orban va susține din nou un discurs pe scena principală a celei de-a 34-a ediții a Universității Deschise de Vară și Taberei Studențești Bálványosi. Discursul prim-ministrului va fi precedat de un discurs de bun venit susținut de Zsolt Németh, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului maghiar, și de o evaluare a situației susținută de László Tőkés, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania.
Peste 7.000 de persoane s-au înregistrat pentru a asista la tradiţionalul discurs pe care premierul Ungariei, Viktor Orban, îl va susţine, sâmbătă, în închiderea lucrărilor Universităţii de Vară "Tusvanyos", de la Băile Tuşnad, potrivit Agerpres. Măsurile de securitate sunt ridicate, la faţa locului putând fi observate numerose forţe de ordine.
Potrivit informaţiilor furnizate de Sándor Krisztina, responsabila cu programul politic al taberei, din cauza interesului ridicat, s-a prelungit perioada de înregistrare până vineri seara, după ce, iniţial, platforma a fost închisă joi seara.
Accesul în zona în care premierul Ungariei va susţine discursul se face, la fel ca şi în ultimii doi ani, pe baza unui cod QR şi a actului de identitate, iar bagajele sunt controlate în două puncte de control consecutive.