Mesajul lui Nicușor Dan pentru Dacian Cioloș, care a intrat în cursa pentru șefia Organizației Internaționale a Francofoniei
Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe consilierul prezidențial Dacian Cioloș pentru lansarea manifestului „A reuni pentru a construi – Viziune Francofonie 2030”, document care prezintă direcțiile strategice propuse de acesta în cadrul candidaturii sale pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).

Șeful statului a transmis mesajul de susținere prin intermediul rețelei sociale X, subliniind importanța unei Francofonii mai eficiente și mai apropiate de cetățeni.
„Îl felicit pe Dacian Cioloș pentru prezentarea viziunii sale privind o Francofonie mai eficientă, mai apropiată de cetățeni și mai orientată către rezultate, cu Africa în centrul preocupărilor și cu toate regiunile pe deplin implicate. Ambiția sa este de a transforma Francofonia într-un exemplu de multilateralism lucid și de a-i consolida rolul ca spațiu de cooperare, dialog și oportunități. Manifestul «Reunim pentru a construi – O viziune pentru Francofonie 2030» a fost transmis tuturor statelor membre”, a scris Nicușor Dan, pe X.
Statele și guvernele membre cu drepturi depline ale Organizației Internaționale a Francofoniei au primit în ultimele zile, pe canale diplomatice, manifestul elaborat de Dacian Cioloș, canndidat la postul de secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofonie
În manifestul său, Dacian Cioloș propune o abordare pragmatică privind evoluția spațiului francofon până în anul 2030, pornind de la convingerea că Francofonia dispune de resursele umane, culturale, economice și instituționale necesare pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor într-un context internațional marcat de transformări profunde.
„Francofonia de mâine trebuie judecată în funcție de capacitatea sa de a transforma viața femeilor și bărbaților care alcătuiesc comunitatea noastră. Rolul Secretarului General nu se poate limita la administrarea unei organizații. El trebuie să întruchipeze, să anime și să conecteze întregul ecosistem francofon”, afirmă Dacian Cioloș în documentul transmis statelor membre.























































