Medicul Corina Ciobanu, preşedintele Asociaţiei pentru Prevenirea şi Tratarea Tulburărilor de Alimentaţie, ne va povesti despre cazurile extreme de anorexie şi bulimie cu care s-a confruntat în ultimii ani. „Ana“ şi „Mia“, cum le alintă adeptele lor.

De la diete cu vată înmuiată în suc sau în băuturi energizante la zile sau săptămâni întregi fără gram de mâncare – aşa se manifestă gravele tulburări alimentare, tot mai frecvente astăzi, când frumuseţea feminină se măsoară în kilograme minus, talie de viespe şi haine strâmte pe corp.

Cum se ajunge la ura faţă de propria siluetă şi faţă de mâncare ne va dezvălui o domnişoară care s-a confruntat ani întregi cu anorexia. 

Anorexia este o problemă reală. Mulţi consideră tulburările de alimentaţie mofturi, alţii – o modă. Însă, problema este foarte gravă. Sunt destule cazuri de deces în urma anorexiei, spune medicul Corina Ciobanu.

Lumea se raportează tot la fetele care apar pe sticlă, cele din lumea modei, a gimnasticii, a baletului. Eu, ca specialist, nu prea am tratat adolescente de la coregrafie. În rest sunt fete obişnuite. În ultima vreme oamenii au început să-şi dea seama de această boală. Mass-media, la fel cum a contribuit la promovarea modelului foarte slab, în ultima vreme a început să promoveze nevoia de specialist în aceste cazuri, spune specialistul.
 
Anorexia este o tulburare psihică a comportamentului alimentar. Oamenilor le este greu să accepte că este ceva psihic. Oamenii ezită să consulte psihologul, psihiatrul. Astfel, boala trenează şi ajunge la starea caşectică (o slăbire extremă) şi chiar la deces. Există cazuri destul de grave şi în România, continuă dr. Ciobanu.
 
În momentul în care se depăşeşte o limită, slăbirea se numeşte deja boală. Presa oferă imagini deformate ale frumuseţii, în special canalele de modă care sunt preferatele adolescentelor. Fetele slabe de la televizor devin un model pentru adolescenţi. Însă nu la toate fetele prinde această idee. Unele dintre cele cu anorexie pleacă de la o greutate mai mare, sau au fost mai dolofane în copilărie şi atunci, de frică să nu se îngraşe ţin diete care depăşesc limita şi ajung la acel 17,5 indice de masă corporală, continuă dr. Ciobanu.
 
Medicul Corina Ciobanu FOTO David Muntean
 
Însă, există unele situaţii în care se ajunge la situaţii în mod inconştient. Poate că fata vrea să deţină controlul asupra unor probleme din viaţa ei. Poate mediul familial sau altceva au contribuit la imaturitatea ei şi atunci nu există mecanisme de înţelegere a situaţiei. Alimentaţia este mediul cel mai uşor de a ţine sub control problemele. Pentru a face anorexie trebuie ca persoana să aibă un teren propice. Toţi aceşti factori externi, socio-culturali, evenimente din viaţa ei, trebuie să vină pe un teren propice: personalitatea perfecţionistă sau tulburări psihice, adaugă specialistul.
 
Prin starea de anorexie fetele îşi depăşesc nişte probleme din viaţa lor. Însă, există fete care, deşi sunt foarte slabe, ele se văd grase. Aici este deja o altă problemă. Depinzând de caz, anorexicele îşi reduc treptat alimentele. La început pare totul normal şi părinţilor poate chiar le convine puţin dieta fetelor, mai ales dacă au fost puţin plinuţe. După aceea, fata nu se mai poate opri din slăbit, ba chiar îi pare bine până când se poate ajunge la această stare caşectică, spune dr. Ciobanu.
 
Dorinţa lor de a slăbi apare într-un moment de disconfort psihologic maxim din viaţa lor. Atunci când ajung într-o stare de „bine“, aşa cum o văd ele, nu mai vor să renunţe. Sunt o grămadă de metode, binecunoscute, care se găsesc pe internet: pilule, gimnastică dusă la extrem şi chiar vata îmbibată în sucuri dietetice. 
 
Am avut o domnişoară ca pacientă care cântărea 26 de kilograme. Bea foarte multă apă şi mânca mai nimic, o frunză de salată, o bombonică. Fata era foarte slabă, avea stări de liptimie, leşina, nu se mai putea concentra la şcoală, nu mai avea ciclu menstrual de luni bune. Părinţii au fost foarte alertaţi. Într-un moment al bolii, deşi poate la început au fost mulţumiţi că fata slăbeşte, au devenit alertaţi, înspăimântaţi. 
 
Bulimia, aproape la fel ca anorexia
 
Anorexia şi bulimia pot merge împreună. Bulimia înseamnă că persoanele mănâncă cantităţi mari apoi folosesc metode purgative: varsă, iau diuretice, laxative, fac exerciţii extreme. Şi anorexica îşi provoacă vărsături, dar nu prea mănâncă. Fata cu bulimie este mai impulsivă, mai introvertită şi poate ţine dieta pe un timp limitat, declară specialistul.
 
În ultima vreme, bulimia este mai frecventă decât anorexia. Bulimia are o evoluţie mai lentă şi astfel poate trena foarte mult tip, ani. Efectele secundare ale vărsăturilor sunt periculoase, bulimicile chiar rămân fără dinţi în gură. Mâncatul obsesiv dilată stomacul şi se poate chiar muri din această cauză.
 
Şi băieţii sunt afectaţi de anorexie şi bulimie
 
La băieţi e un fenomen mai special. Fie scad mult în greutate, fie îşi menţin musculatura formată în sălile de gimnastică. Există şi la băieţi obsesia aspectului fizic. La băieţi se numeşte „bigarexia“ cu o preocupare intensă pentru forma corporală. Ei mănâncă alimente cât mai sănătoase, însă folosesc steroizii pentru formarea musculaturii, lucru foarte toxic. De foarte multe ori, această preocupare de a mânbca sănătos este un prim pas spre anorexie sau bulimie. Cu toţii vrem să mâncăm sănătos, însă nu se ajunge la aceste extreme: seminţe, muguri de tot felule de plante, adaugă specialistul.
 
Elena a reuşit să scape de această boală
 
Am 23 de ani şi am suferit de anorexie la 17 ani. Totul a pornit dintr-o motivaţie uşoară: să mă placă un coleg. Am 1,72 înălţime, şi, atunci aveam 61 de kilograme. Eram normală. Am slăbit puţin, mi-a plăcut şi aşa am continuat. Aşa am ajuns la 49 de kilograme. M-am documentat foarte mult şi mi-am dat seama singură că sunt bolnavă. Îmi cădea părul, aveam probleme cu tenul. Mie mi se părea o performanţă. Dacă eşuam în alte domenii, dieta era ceva care funcţiona, spune Elena, o fată care a suferit de anorexie.
 
Prietenele mele erau invidioase că am reuşit să slăbesc. Eu aveam un sentiment de superioritate şi le priveam de sus. Eu mâncam câte ceva, dar măsuram totul. Mâncam de trei ori pe zi, dar salată, piept de pui la grătar. Nu fumam, dar mergeam foarte mult pe jos şi făceam foarte multe exerciţii fizice. Obsesiv, chiar, spune Elena.
 
Am avut şi episoade bulimice. Merg mână în mână. La un moment m-am îngrăşat din nou. Acum practic mai mult sport. Merg mult pe jos, dar mi s-a schimbat motivaţia. Îţi găseşti tot felul de motivaţii care, atunci când nu funcţionează, începi să mănânci pentru că nu mai vezi rostul, spune Elena.
 
La un moment dat, am tras eu de mama mea pentru a mă duce la psihoterapeut. Ea s-a temut de psiholog, însă m-am dus câteva luni. Însă mama a încercat, dar nu prea a avut cu cine. Tulburarea asta eu o consideram o formă de control, aşa că nimeni nu ştia mai bine ca mine, explică Elena.
 
Pe plan social te afectează foarte mult boala. În momentul în care tu începi să-ţi implementezi ideea că oamenii nu te plac decât slabă, atunci trebuie să fii slabă. Acum mi-am impus unele lucruri... mă opresc singură când exagerez. Mă cunosc şi nu mai am aceleaşi intenţii. Însă au rămas nişte frânturi din vechea mea personalitate. Psihic mai mult, atunci când întâmpin situaţii problematice simt nevoia să mă întorc la vechile obiceiuri. Dar reuşesc să mă opresc, declară Elena.
 
Anorexia se poate vindeca
 
Preocupările pot rămâne, dar anorexia sau bulimia se pot vindeca. Însă problemele pot reapărea. Atâta timp cât fata este funcţională din toate punctele de vedere, este vindecată. Terapia fetelor până în 18 ani diferă de cea a celor peste 18 ani. Cele minore sunt mai uşor de adus la specialist. Cu fetele majore este mult mai greu pentru că intervine acceptul lor. La noi, ajutorul pentru aceste boli se dă într-un spital de psihiatrie. Aici este problema, pentru că familia şi fetele majore acceptă foarte greu ideea de spital de psihiatrie, spune dr. Ciobanu.
 
În cazul tulburările de alimentaţie trebuie să lucreze o echipă: psihiatru, psiholog, endocrinolog şi poate chiar un asistent social pentru reintegrarea pacientului în societate. Dacă boala este la început se poate merge la psihoterapeut, dar când situaţia se agravează se instaurează starea de risc mai mare şi atunci pacientul trebuie internat la psihiatrie. Scăderea în greutate este într-o relaţie cu psihicul omului. Dacă la început este obsesia, ideile şi intensitatea lor evoluează până la delir. Atunci când fata este foarte slabă şi ea vrea în continuare să slăbească şi restul care îi vor binele sunt catalogaţi ca monştri. Aici este nevoie de psihiatrie, de internarea fetei, de întoarcerea ei de pe drumul morţii, continuă specialista.
 
Tratamentul medicamentos îşi are rostul lui. Psihoterapia şi terapia medicamentoasă trebuie să meargă mână în mână. Acest tratament se poate menţine chiar şi un an de zile pentru că organismul revine greu la normal, greutatea se reia treptat (aici intervenind nutriţionistul), conform dr. Corina Ciobanu.
 
De ce anorexicele devin idoli pentru ceilalţi
 
Fetele care îşi doresc aşa ceva, care admiră extremele sunt într-o pasă proastă a vieţii lor. Sunt, cum spunea şi Elena, se simt la cârma vieţii lor. Aşa văd ele controlul, spune medicul.
 
Imaginea de sine este alterată, construită din familie poate, sunt fete care nu au fost apreciate de părinţi, că nu se ridică la aşteptările lor. Atunci, fetele acestea se pedepsesc, prin anorexie, prin automutilări, continuă dr. Corina Ciobanu.
 
Anorexia înseamnă, în primul rând, o tulburare mintală. Ca orice boală psihică, este susţinută de sistemul de asigurări. Problema intervine la tratamentul în particular. Atunci se plăteşte. În momentul în care a ajuns în spital, tratamentul este gratuit.
 
Mă bucur că există aceste emisiuni, pentru a conştientiza aceste probleme. Soarta acestor fete trebuie salvată. În special, pentru că inteligenţa lor este peste medie, oameni preţioşi pentru societate. Le caracterizează perfecţionismul, conchide specialista Maria Ciobanu.