Cum ajută cumpărăturile în combaterea ramolirii creierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mersul la cumpărături stimulează capacităţile cerebrale ale persoanelor de vârsta a treia, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Duke din Statele Unite.

Persoanele de vârsta a treia par să aibă nevoie de capacităţi cerebrale suplimentare pentru a lua anumite decizii atunci când se află la cumpărături, în special acele hotărâri care se bazează pe memorie.

Cercetătorii americani au descoperit că pentru a face acest lucru, vârstnicii folosesc o regiune cerebrală adiţională, în efortul de a-şi aminti produsele care concurează între ele şi pentru a-l alege pe cel mai bun - fapt care favorizează goana după chilipiruri şi reduceri de preţ, informează Mediafax.

„Studiul ne oferă o imagine foarte clară“, spune Nichole Lighthall, coordonatoarea studiului apărut recent în Journal of Neuroscience.

Persoanele de vârsta a treia sănătoase, chiar dacă memoria lor nu mai este la fel de bună ca în trecut, «recrutează» pe cale naturală alte regiuni ale creierului care nu sunt asociate în mod tradiţional cu aceste sarcini. Se pare că acest fapt le permite să performeze la un nivel înalt“, a adăugat Lighthall.

Cercetătorii au scanat creierele unui număr de 25 de adulţi tineri (cu vârsta medie de 25 de ani) şi cele ale unui număr de 22 de persoane de vârsta a treia (cu vârsta medie de 70 de ani), în timp ce participanţii priveau fotografii ale unor produse de consum, notate cu ajutorul unui sistem de apreciere care indica valoarea acestora, similar celor de pe site-urile de comerţ online precum Amazon.com.

Oamenii de ştiinţă au folosit imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI), o tehnică noninvazivă care măsoară indirect schimbările din activitatea cerebrală.

Participanţii au fost rugaţi să „continue să cumpere“, navigând de la un ecran la altul, în timp ce încercau să-şi amintească valoarea fiecărui produs pe care îl analizau.

Apoi, ei au trebuit să aleagă cel mai bun dintre două produse concurente, precum două pulovere diferite, pe baza valorii mai ridicate a unuia dintre ele.

În testele mai dificile, participanţii au văzut primul produs, apoi au fost nevoiţi să afle anumite lucruri despre acesta sau să „cumpere“ alte obiecte care nu aveau o legătură cu produsul, înainte de a vedea al doilea produs concurent şi să ia o decizie.

Voluntarii tineri şi cei de vârsta a treia au luat decizii cu aceeaşi viteză şi acurateţe.

Pe lângă tiparele obişnuite ale activităţii cerebrale, voluntarii de vârsta a treia şi-au folosit o anumită regiune a creierului, denumită cortex prefrontal ventromedial (vmPFC), în momentul în care nevoia de memorare a crescut în intensitate.

Regiunea vmPFC este cunoscută deja pentru implicarea ei în calcularea riscurilor şi îi ajută pe oameni să atribuie valoare unor recompense şi emoţii, precizează Mediafax.

În cadrul acestui studiu, cu cât activitatea era mai mare în vmPFC, cu atât participanţii s-au descurcat mai bine în sarcinile trasate.
Potrivit autorilor săi, studiul ar putea duce la dezvoltarea unor strategii de ameliorare a deficitului decizional în rândul persoanelor de vârsta a treia.
 

Viață sănătoasă

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite