România, ţara unde “bătaia este ruptă din rai” şi “unde dă mama creşte”. 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de corecţie pentru copii

Grupele de vârstă cu riscul cel mai ridicat de abuz din partea părinţilor sunt preşcolaritatea şi pubertatea FOTO: Shutterstock

De Ziua Naţională Împotriva Violenţei asupra Copilului, marcată anual pe data de 5 iunie, Organizaţia Salvaţi Copiii România atrage atenţia asupra nivelului ridicat al abuzului şi neglijării copilului în societatea românească, precum şi asupra faptului că familia este locul în care se petrec majoritatea covârşitoare a situaţiilor de abuz şi violenţă asupra copiilor.

Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, la finalul anului 2014 a fost sesizat oficial un număr total de 12.542 de situaţii de abuz asupra copilului, din care 11.721 (93%) au avut loc în cadrul familiei - cifre care nu reflectă pe deplin realitatea, dată fiind utilizarea deficitară a mecanismelor de raportare către instituţiile de profil.

Din totalul cazurilor de abuz asupra copiilor, 6.800 (54%) au fost înregistrate în mediul rural, iar 5.742 (46%), în mediul urban.

Distribuţia pe grupe de vârstă a copiilor care devin victime ale abuzului în familie este următoarea:
 

O primă analiză a datelor arată că grupele de vârstă cu riscul cel mai ridicat de abuz din partea părinţilor sunt preşcolaritatea şi pubertatea, adică acele etape de dezvoltare asociate în mod direct cu creşterea nevoii de autonomie şi afirmare de sine a copilului, simultan cu contestarea regulilor şi autorităţii parentale. În ciuda faptului că, din perspectiva dezvoltării copiilor, aceste etape sunt extrem de importante, solicitând empatie şi suport din partea adulţilor, reacţiile acestora se subscriu într-o măsură mai mare în categoria pedepselor şi comportamentelor abuzive.

În plus, în ciuda percepţiei sociale, care arată că frecvenţa comportamentelor provocatoare este mai mare în rândul băieţilor, cu un risc ridicat de apariţie a abuzului în relaţia părinte-copil, numărul fetelor care cad victimă violenţei în familie - 6.360 - este mai mare (51%), comparativ cu cel al băieţilor – 6.182 (49%).

Ca urmare a raportării cazurilor de abuz, 9.307 copii au rămas în familie (74%), iar 3.042 au primit măsură de plasament de urgenţă din partea DGASPC (25%). În cazul a 528 de copii s-a decis începerea urmăririi penale, iar pentru 191 dintre aceştia, instanţa a dispus plasament de urgenţă. Tipurile de abuz raportate sunt următoarele:

Copiii, cu sprijinul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, nivelul abuzului fizic uşor şi moderat, în rândul populaţiei de părinţi, are o incidenţă cuprinsă între 38 (din mărturiile părinţilor) şi 63 (din mărturiile copiilor) de procente. În acelaşi timp, aproximativ 20% dintre părinţi (la care se adaugă şi alte persoane care au copii în îngrijire) apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de corecţie.

Aceste cifre sunt îngrijorătoare şi arată că, în ciuda interzicerii prin lege, de peste 10 ani, a oricărei forme de violenţă asupra copiilor, în cadrul familiei, părinţii nu numai că utilizează în continuare pedeapsa corporală în practica educaţională de zi cu zi, însă un procent semnificativ dintre ei apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educare a copilului.

„Cifrele prezentate mai sus nu pot fi decât normale într-o ţară în care “bătaia este ruptă din rai” şi “unde dă mama creşte”. Foarte mulţi părinţi se sprijină pe exemplele de înţelepciune populară pentru a-şi justifica atitudinea şi comportamentul de pedeapsă faţă de copii. Ei au ca sistem de referinţă propria copilărie, în care au fost loviţi, etichetaţi, certaţi de către părinţii lor, iar bătaia le este extrem de familiară. Trebuie de asemenea ţinut cont de faptul că, în România, rareori părinţii primesc sprijin pentru a învăţa cum să îşi educe corect şi sănătos copiii.” - Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România

În ceea ce priveşte actele de abuz fizic sever, se remarcă diferenţe radicale între răspunsurile oferite de părinţi şi cele oferite de copii. Spre exemplu, aproximativ 1% dintre părinţi afirmă că s-a întâmplat (în ultimul an) să îşi bată copilul folosind un obiect (curea, băţ, nuia), comparativ cu aproximativ 30% dintre copii, care au răspuns afirmativ la aceeaşi întrebare. =

Consecinţele abuzurilor părinţilor asupra copiilor

Consecinţele pentru evoluţia şi dezvoltarea copilului includ, printre altele, riscul crescut de apariţie a unor probleme severe de sănătate mintală - de tipul tulburare de stres postraumatic, depresie, tulburare de conduită în adolescenţă, consum de substanţe etc.

În ceea ce priveşte sancţionarea comportamentelor inadecvate în familie, cei mai mulţi părinţi afirmă că preferă să anuleze copilului anumite privilegii, să lase copilul să suporte consecinţele care decurg din fapta sa sau să îi retragă sprijinul pentru activităţile pe care acesta le preferă.

Analizând răspunsurile oferite de copii, se observă că principalele pedepse sunt interzicerea accesului la calculator (47% din cazuri), neacordarea permisiunii de a ieşi afară la joacă (31%) sau restricţionarea accesului la televizor (6%).

48% dintre părinţi afirmă că în familia lor copilul este pedepsit doar în situaţii excepţionale, 12% că este pedepsit de fiecare dată, iar 40% că nu este sancţionat niciodată.

Principalele pedepse menţionate de părinţi pot fi grupate, după frecvenţa apariţiei, astfel: interzicerea unor activităţi (acces la calculator, televizor, telefon mobil), restricţionarea ieşitului la joacă, închiderea copilului în camera sa, restricţionarea banilor de buzunar, bătaie (cu palma/cureaua).

19% dintre părinţi afirmă că „au folosit ameninţări pentru a convinge” copilul să îi asculte, comparativ cu 34% dintre copii care declară acelaşi lucru. În acelaşi timp, însă, abuzul verbal, în familie, este situat între aproximativ 2 şi 5 procente în populaţia studiată, iar abuzul emoţional, în jurul valorii de 3%.

Analizând răspunsurile oferite de copii, abuzul verbal are o valoare de aproximativ 16%, incidenţa fiind cu aproximativ 10 procente mai mare comparativ cu datele oferite de părinţi. Analizate împreună, aceste cifre arată că, în relaţia părinte-copil, în situaţii diferite de diciplinare, sunt utilizate comportamente şi mesaje pe care nici copiii şi nici părinţii nu le definesc corect ca practici de abuz emoţional şi verbal.

Astfel, este relevată încă o dată nevoia de educaţie, atât în rândul copiilor cât şi în rândul părinţilor, cu privire la manifestările şi consecinţele diferitelor forme de abuz asupra copiilor, cât şi cu privire la educaţia parentală din perspectiva drepturilor copiilor.