Radu Voiosu, medic gastroenterolog: „Avem doi creieri: unul în cap şi altul intestinal“

Radu Voiosu, medic gastroenterolog: „Avem doi creieri: unul în cap şi altul intestinal“

Prof. dr. Radu Voiosu, medic internist, gastroenterolog

Prof. dr. Radu Voiosu ne-a explicat într-o zi caniculară de august, într-o încăpere răcoroasă din Spitalul Colentina, cum stă treaba, de fapt, cu regimurile alimentare în caz de boli digestive, care sunt tratamentele cu adevărat eficace şi care nu.

Medicul Radu Voiosu spune că din „cearta“ celor două „computere“ ale corpului apar multe afecţiuni. 
 
Cu un nume precum firea sa, profesorul doctor Radu Voiosu, de la secţia de Gastroenterologie, corpul E, de la Spitalul Clinic Colentina, se autocataloghează la telefon drept „cel mai arătos după Robert De Niro“. Glumă, glumă, dar până la meserie. Când vede pacienţii, ironiile dispar şi se vede experienţa de-o viaţă cu bolile digestive, se vede seriozitatea cu care le tratează, fără compromisuri.
 
„Weekend Adevărul“: E adevărat ce se spune mai nou, că gândim cu stomacul?
 
Prof. dr. Radu Voiosu: Ei, nu chiar cu stomacul, dar este adevărat că avem doi creieri: unul în cap şi altul intestinal. Se apreciază că numărul de celule nervoase din intestine este egal cu cel din creier. Numai legăturile sunt mult mai puţine în aparatul digestiv. De altfel, eu le şi spun pacienţilor mei că aceşti doi creieri lucrează ca o reţea de computere armonizată la omul normal, sănătos. La persoanele cu sindromul de intestin iritabil, de exemplu, între cele două „computere“ a început o ceartă, nu se mai corelează. În prezent se crede că acesta este motivul pentru care omul care mânca obişnuit şi nu simţea nimic astăzi mănâncă şi, după zece minute, simte că îi plesneşte burta sau că a mâncat doar două linguri şi că nu o poate înghiţi pe a treia. Adică unii simt că nu mai pot mânca volumul de dinainte, iar alţii mănâncă, dar după aceea resimt un disconfort puternic. 
 
CONSTIPAŢIA NU ERA DE INTERES ACUM 40 DE ANI
 
Întâlniţi mai multe persoane cu tulburări digestive astăzi decât în trecut, în special cu sindromul de intestin iritabil sau constipaţie?
 
Uitaţi ce se întâmplă. Toate statisticile arată acest lucru, că a crescut numărul persoanelor constipate şi eu cred în statistică. Dar fiecare epocă are nişte criterii. Acum 40 de ani, pe nimeni nu bătea la cap constipaţia, oamenii considerau că nu este o problemă reală. Nici publicul nu-i dădea atenţie, nici doctorul. Acum toate lucrurile s-au schimbat. Medicina şi-a schimbat optica, în mintea mea. Adică înainte, doctorul aştepta să vină la el un om care suferă. Astăzi, tot se vorbeşte despre ceva care se cheamă screening, adică să descoperi boala înainte să se manifeste. Fiindcă, într-adevăr, s-au perfecţionat sculele. De exemplu, când eram eu ca dumneavoastră, tânăr, toată lumea trebuia să fie pusă la raze. Dacă nu-i făceai unuia o radiografie însemna că nu te-ai ocupat de el. Acum se întâmplă acelaşi lucru cu ecografia. Omul e nemulţumit dacă nu-l pune medicul la ecograf. Acum, deci, s-a schimbat mentalitatea: trebuie să depistăm boala dinainte. Şi ne gândim mai mult la simptomele care sunt frecvente. Ori e vorba de diaree, că sindromul de intestin iritabil e cu diaree: o femeie care nu poate pleca până la 10 de acasă, fiindcă de la 6 la 10 are şapte scaune. 
 
Asta nu e o boală recentă, de fapt?
 
Nu e o boală recentă, dar îi dăm mai multă atenţie. Nu prea apar boli noi, în afară de boala de iradiere şi alte câteva boli profesionale. Cele produse de bacterii nu le ştiam, nu că nu erau. Altminteri nu cred că patologia s-a schimbat formidabil. În schimb, oamenii sunt mai atenţi cu ei înşişi. Şi mai e ceva: s-a schimbat stilul de viaţă. Câţi intelectuali erau în 1900? Nu ştiu, dar astăzi sunt mult mai mulţi. Intelectualul stă pe scaun şi face hemoroizi fiindcă stă atât de mult pe scaun. Intelec- tualul nu face muncă fizică, face burtă. Ca să nu mai vorbim de stres care, într-adevăr, contribuie la modelarea mai multor boli. 
 
CEI MAI BUNI EVREI AI LUMII ŞI BOLILE DIGESTIVE
 
E un paradox ce spuneţi, fiindcă mulţi medici spun că pacienţii încă ajung astăzi la medic în stadii avansate de boală, când prea puţine se mai pot face. 
 
Ei, ştiţi cum e? E ca într-o anecdotă. Care sunt cei cinci mari evrei ai lumii? Primul a fost Moise, care a zis că totul e Dumnezeu. După aceea a venit Iisus şi-a zis că, de fapt, totul e dragoste. Pe urmă a venit Marx şi a zis că totul sunt banii, apoi Freud a zis că totul e sexul şi la final a venit Einstein şi a spus că totul e relativ. Aşa încât vă spun o observaţie personală: oamenii care sunt suferinzi cu adevărat, cu boli serioase adică, într-adevăr vin târziu, fiindcă ei nu se iau în serios. Se gândesc tot timpul:„Las’, c-o să-mi treacă“. De altfel, mulţi zic că n-au timp...
 
Daţi-ne un exemplu.
 
Azi-dimineaţă a venit o doamnă tânără, care încearcă să aibă copii, nu reuşeşte şi face acum un tratament pentru fertilizare in vitro. Acest tratament a participat la formarea de pietre la băşica fierii. Şi îi spun: „Dragă, trebuie să te operezi!“. „Păi, nu, că acum mă fertilizez.“ „Dragă, te operezi întâi şi pe urmă te fertilizezi, că aşa-i firesc.“ Am dus o jumătate de oră muncă de lămurire, să-i spun că treptele sunt astea: întâi operaţia de pietre la fiere şi apoi tratamentul de fertilizare. Dar obsesia ei era să facă copii. Asta-şi dorea.
În ciuda statisticilor îngrijorătoare, vreau să vă spun că, de anul trecut din august, eu nu am mai găsit niciun caz nou de hepatită cu virus C
Şi dacă sare etapa operaţiei şi îşi lasă pietrele la fiere ce se întâmplă?
 
Dacă are o criză în timpul sarcinii şi trebuie operată de urgenţă, poate să piardă sarcina. Nu e firesc, înainte de a avea un copil trebuie să-şi ia toate măsurile ca organismul ei să fie pregătit. Dacă-i reuşeşte fertilizarea in vitro, trebuie să nu se expună unui risc. E-adevărat că poţi să faci, Doamne fereşte, orice boală. Dar când ştii, o tratezi, nu ştii, asta e.
 
Deci aşa e cu amânatul când vine vorba de probleme mari...
 
Da, păi, uneori, mai pot fi amânate sau chiar trebuie amânate unele intervenţii. Eu le tot spun oamenilor: „Da, uneori putem să mai aşteptăm, dar asta nu înseamnă că nu ne pasă. Suntem mereu atenţi, şi dacă se întâmplă ceva, luăm contact urgent cu medicul“. Dar mai e şi problema celor care stau şi ignoră toate semnele mulţi ani şi apoi, când simt că nu mai pot aştepta, vor ca medicul să-i vadă acum. Or, nu întotdeauna se poate. Oricum, asta este o problemă la stat, la particular nu merge. Particularii au avantaje pentru pacient, sincer spun, chiar dacă pacientul nu-şi dă seama. De exemplu, dacă eu te consult pe dumneata, şi unii, şi alţii au dreptul să deschidă uşa, că ei au nevoie de o consultaţie „acum“, eu întorc capul şi pot să nu mai fiu atent 100% la ceea ce fac cu dumneata.  Şi-ţi pot da un rezultat şi un tratament care nu sunt conforme cu realitatea, fiindcă cineva mi-a distras atenţia. La particular, după ce a intrat cineva pe uşă, nu mai intră al doilea decât după ce a ieşit primul. 
 
Care ar fi manifestările care să ne trimită la medic cât mai repede, care să nu suporte amânare?
 
Bolile gastrointestinale rareori sunt, cu adevărat, urgenţe. Iar când sunt, aceste cazuri ajung la urgenţă, nu la gastroenterolog. În acest domeniu, se cheamă urgenţă amânată, dacă vreţi. Omul trebuie să ajungă de urgenţă, evident, atunci când se simte rău. Că poţi să ai o boală simplă, care, dacă nu e tratată cum trebuie, să provoace complicaţii severe. 
 
Cum ar fi?
 
Păi, acum, că e vară, multă lume face o boală estivală: toxiinfecţie alimentară. Aceasta poate să apară de la varii microbi. Cum au ajuns microbii în mâncare, asta e altă poveste: că nu s-a spălat pe mâini bucătarul, că şi-a băgat chelnerul mâna în ciorbă, că n-am spălat noi bine fructele, legumele, vasele, fundul de bucătărie ori că nu ne-am igienizat noi bine mâinile... Şi toxiinfecţiile se pot complica. 
 
Dar cum ne îmbolnăvesc fructele şi legumele? De exemplu, a fost scandalul acela din 2011, cu castraveţii contaminaţi cu o tulpină periculoasă de Escherichia coli... 
 
Cazurile de acest fel nu ajung la noi, ci merg fie la urgenţă, fie la spitalele infecţioase. Dar e o luptă îngrozitoare, cred, economică, se sabotează producătorii între ei... 
 
„MEDICINA ŞTIINŢIFICĂ NU SATISFACE POPULAŢIA“
 
Medicul Radu Voiosu în timpul unei consultaţii endoscopice FOTO Arhivă Adevărul
 
E corectă practica unor medici de familie ca, atunci când un pacient ajunge la ei cu arsuri gastrice, să le pună diagnosticul de gastrită fără analize şi să le dea, pur şi simplu, o listă cu alimente permise şi interzise, general valabilă? 
 
N-ai să vezi într-un tratat internaţional că bolile de ficat, de exemplu, ar avea vreo contraindicaţie de alimente. De băuturi alcoolice da, evident, şi unele boli hepatice, excluzându-le pe cele virale, restricţionează alimentaţia: n-ai voie să mănânci grăsimi de origine animală, spre exemplu. Iar pentru bolile aşa-zise funcţionale, cum sunt sindromul de intestin iritabil şi dispepsia gastrică, aceste regimuri eu zic că n-au nicio valoare. 
 
Cum aşa?
 
Dovada, o să vedeţi, este un test pe care şi-l poate face oricine acasă: timp de o lună, pe o coală de hârtie scrie sus ce-a mâncat şi jos cum s-a simţit. Şi persoana respectivă o să vadă că miercuri a mâncat salată de roşii cu ceapă, că românul moare dacă nu mănâncă ceapă sau usturoi, şi s-a simţit foarte rău, dar peste o săptămână, cu aceleaşi alimente, se va simţi normal. De fapt, problema vine din altă parte. Probabil că miercuri s-a supărat, că l-a certat şeful, iar miercurea următoare era fericit că a câştigat la loto, să zicem. Sunt, într-adevăr, câteva boli în care sunt excluse alimente, dar sunt puţine. Un exemplu este intoleranţa la lactoză, adică bolnavii care nu pot digera lactoza: lapte de orice fel nu are voie, dacă nu e scoasă lactoza din lapte. Altminteri, şi în acest caz, brânzeturi are voie, iaurt are voie, fiindcă „zahărul“ acesta a fermentat, nu mai există în produsele obţinute din lapte. Şi mai este intoleranţa la gluten. Este o boală nenorocită, pentru care Al Doilea Război Mondial a fost bun: omul cu boala celiacă, aşa i se spune, nu are voie să mănânce pâine şi nimic altceva preparat din grâu. 
 
CARE SUNT TESTELE NEŞTIINŢIFICE
 
În afară de aceste două intoleranţe mai sunt recunoscute medical şi altele? Vă întreb pentru că au apărut tot felul de teste de toleranţă în ultimii ani. Unora li se interzice să mai mănânce produse din carne de porc, altora, lapte de vacă...
 
Nu, aceste teste sunt neştiinţifice. Dar să ştiţi că medicina ştiinţifică nu satisface populaţia, fiindcă are limite foarte clare: mulţi dintre pacienţi nu sunt vindecaţi. Şi-atunci, dorinţa firească a omului de a se simţi bine, de a trăi mult este speculată de ramurile medicinei să-i zicem paralele, neştiinţifice, cărora omul se adresează instinctiv. Am un exemplu al unei experienţe de-ale mele, făcută ştiinţific.
 
Spuneţi-ne.
 
Prin anii 1970, Ministerul Sănătăţii a vrut să acrediteze homeopatia ca ramură a medicinei ştiinţifice. În Bucureşti era la vremea aceea un medic homeopat foarte cunoscut, s-a prăpădit săracul între timp. Dar atunci, Ministerul m-a însărcinat să mă duc să văd ce se întâmplă cu bolnavii pe care îi trata el. Multe dintre cazurile pe care le trata erau de femei nevrotice, dar administra remedii homeopate şi astmaticilor. De altfel, cazul care mi-a rămas în minte şi astăzi, după 40 de ani, este cel al unei femei astmatice. Astmaticul îl vezi de la uşă cum gâfâie. Era evident suferindă. Şi eu i-am pus nişte întrebări pe care le aveam pe un chestionar făcut special: cum te simţi?, cum ţi-a fost înainte de tratament? etc. Femeia mi-a spus că se simte foarte bine după tratamentul homeopat. Şi o vedeam de la uşă că nu poate fi bine. Nu minţea, săraca, dar ea era convinsă că era bine. Aşa cred că este şi cu testele acestea. Costă 400 de lei, parcă, un astfel de test. Este o metodă bănoasă, dar este neştiinţifică. Întâlnesc mereu oameni care-mi spun că nu pot mânca una sau alta. Şi eu le spun: „Doamnă, domnule, mâncaţi pe garanţia mea! Faceţi testul acela cu ce aţi mâncat şi cum v-aţi simţit, vă dau şi doctoriile care sunt necesare. Dar o să vedeţi că astăzi aţi mâncat şi nu v-a priit şi peste zece zile aceeaşi mâncare nu vă face rău“.
 
„ULCERUL, O BOALĂ PE CALE DE DISPARIŢIE ÎN ROMÂNIA“
 
E adevărat că vara se accentuează gastritele şi ulcerele?
 
Nu, e un mit. Înainte se spunea că ulcerul, de exemplu, devine mai evident primăvara şi toamna. Dar studiile au arătat că distribuţia ulcerelor pe cele 12 luni ale anului este cvasiuniformă. Acum, însă, ulcerul nici nu mai este atât de frecvent, fiindcă au apărut nişte doctorii foarte eficiente. De altfel, ulcerul aş zice că e o boală pe cale de dispariţie în România, din fericire. Foarte rar astăzi un chirurg mai operează un ulcer. Iar eu, care îl diagnostichez, foarte rar îl mai văd. Înainte nu era o zi să nu văd măcar un ulcer. Acum, dacă văd un ulcer la câteva săptămâni... Bine, e vorba de o evoluţie de-a lungul a 25 de ani. 
 
Care sunt medicamentele care fac bine celor cu gastrită şi cu ulcer?
 
Inhibitori de pompă de protoni se cheamă: Omez, Omeprazol, Controloc, Esomeprazol, Seltraz, piaţa e plină de medicamente eficiente din această categorie.
 
CV
 
Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale
 
- Data şi locul naşterii: 26 aprilie, 1944, Calafat
- Starea civilă: Căsătorit, doi băieţi, ambii şefi de promoţie la Medicină.
- Studiile şi cariera: 
- A absolvit Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Medicină şi Farmacie în 1968. 
- A pus bazele laboratorului de endoscopie digestivă din Spitalul Clinic Colentina şi a condus timp de 17 ani Secţia de Gastroenterologie din acest spital, până în 2011. 
- Este autorul unic a 4 cărţi, colaborator la alte 20 de cărţi, 31 de publicaţii Pubmed şi 4 publicaţii ISI (Information Sciences Institute). Este membru al Academiei de Ştiinţe Medicale.
- Locuieşte în: Bucureşti.
 
BOLILE PE CARE NI LE FACEM CU CREIERUL
 
Ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns că stresul de zi cu zi ne dă dureri de cap, că ne oboseşte până la surmenare şi ne consumă psihic picătură cu picătură, oamenii de ştiinţă au constatat că problemele cotidiene sunt filtrate, de fapt, de doi creieri. 
 
Te-ai întrebat vreodată de ce „te strici la stomac“ atunci când eşti emoţionat? De ce simţi că-ţi vine să vomiţi când afli o veste proastă? De ce atunci când mănânci cu nervi te umfli şi te doare tot abdomenul? Fiindcă în intestine există cam tot atâţia neuroni câţi sunt în creier. 
 
Nu putem gândi, la propriu, cu creierul intestinal, fiindcă lipsesc acele legături extrem de complexe, sinapsele, dar, în mod cert, simţim cu el, arată studiile.
 
„Te duci la serviciu cu maşina, unul îţi taie calea, altul trece pe roşu, ajungi la serviciu, eşti montat. Toate te supără, pentru că, din păcate, prea multe bucurii nu ai azi. Mai există, poate, bucuria muncii, eu o mai am. Dar tot stresul modern ne afectează ambii creieri“, spunea, în afara interviului, profesorul doctor Radu Voiosu, medic de peste 45 de ani.
 
Mai problematic este când unii îşi folosesc mintea, deci unul dintre cei doi creieri, cumva împotriva lor. Stresul, am văzut, e inevitabil. Păi, şi-atunci, de ce să te mai autosabotezi mâncând haotic, fumând şi bând alcool în neştire?
 
citeste totul despre: