Medicii nu au maniere: nu salută şi nu ştiu să construiască o relaţie bazată pe încredere cu pacienţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii internişti aflaţi în primul lor an de practică medicală sunt nepoliticoşi şi reci cu pacienţii FOTO Shutterstock
Medicii internişti aflaţi în primul lor an de practică medicală sunt nepoliticoşi şi reci cu pacienţii FOTO Shutterstock

Doctorii abia ieşiţi de pe băncile şcolii nu salută, nu se prezintă şi nici nu se aşază lângă pacient pentru a-i asculta problemele. Cel puţin asta a descoperit un studiu realizat de americanii de la Universitatea „Johns Hopkins“.

Faptul că doctorii internişti sunt nepoliticoşi este îngrijorător, mai ales luând în considerare cercetările care susţin că felul în care un doctor îşi tratează pacienţii ajută foarte mult la recuperare şi la o stare psihică mult mai bună a bolnavilor, notează CNN.

În cadrul studiului au fost observaţi, timp de trei săptămâni, 29 de medici în primul lor an de practicare a medicinii, la Spitalul „Johns Hopkins“ şi la Centrul Medical al Universităţii din Maryland, SUA. Observatorii au studiat interniştii bazându-şi evaluarea pe cinci factori, cum ar fi: explicarea rolului lor ca medici, contactul fizic cu pacienţii, punerea întrebărilor cu răspuns deschis (cum ar fi „Cum vă simţiţi azi?“) şi purtarea unei conversaţii.

În unele dintre situaţii, medicii au înregistrat un scor bun. Pacienţii au fost palpaţi în 65% din cazuri şi li s-au pus întrebări deschise în 75% din cazuri în timpul vizitelor. Însă interniştii s-au prezentat pacienţilor în doar 40% din cazuri şi şi-au explicat rolul în tratarea lor în doar 37% din întâlniri. Medicii internişti au luat loc în salon şi au purtat o conversaţie cu bolnavii în 9% din cazuri. În total, medicii au îndeplinit toţi cei cinci factori de evaluare în doar 4% din vizitele la patul pacienţilor.

„Nu este de mirare că pacienţii nu se simt legaţi de noi, că au sentimentul că nu le înţelegem problemele, deoarece, de multe ori, noi nu facem tot ce este necesar pentru a realiza această conexiune importantă dintre medic şi pacient“, susţine unul dintre autorii studiului, dr. Lauren Block, de la „Johns Hopkins“.


Citeşte şi:

Cât valorează corpul omenesc

Corpul cel din carne şi oase este posesia noastră  cea mai valoroasă. Am pacienţi care nu au grijă de corpul lor biologic. Exemplul pe care îl dau, şi care funcţionează de cele mai multe ori, este comparaţia dintre corp şi o maşină de lux. Acestor pacienţi le ofer următorul exerciţiu de imaginaţie.

VIDEO Medicii au redefinit sarcina „la termen“, ca să evite cezarienele premature

În ultimii ani a explodat numărul cezarienelor la cerere, nu doar în cazurile în care operaţia este, cu adevărat, necesară. Stabilirea datei intervenţiei ţine cont mai mult de timpul pe care-l au la dispoziţie pacienta şi obstetricianul, punându-se mai puţin accentul pe ceea ce înseamnă, cu adevărat, o sarcină la termen şi implicaţiile unei naşteri prea devreme sau prea târziu, au constatat specialiştii.

Există viaţă după moarte? Noile tehnici de resuscitare ne schimbă părerea despre adevăratul moment al morţii

Graniţa dintre viaţă şi moarte nu mai este atât de clară pe cât era în vechime. Acum, tehnologia şi metodele de resuscitare au făcut posibile „învieri“ ale unor oameni chiar şi la ore bune de când li s-a oprit inima şi au fost declaraţi morţi.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite