Ioanel Sinescu: La Fundeni, s-a dublat numărul donatorilor în moarte cerebrală.1.500 de pacienţi sunt pe listele de aşteptare pentru transplantul renal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar dacă a crescut numărul donatorilor de rinichi, lista celor în aşteptarea unui transplant este lungă
Chiar dacă a crescut numărul donatorilor de rinichi, lista celor în aşteptarea unui transplant este lungă

În 18 ani, la Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni din Bucureşti s-au realizat 1.700 de transplanturi renale, însă 1.500 de pacienţi se află pe listele de aşteptare, a declarat astăzi, şeful centrului, academicianul Ioanel Sinescu, la Congresul Naţional de Urologie ROMURO 2016.

„Din punct de vedere al tehnicii intervenţioniste, al tratamentului postoperator, dar şi al dotărilor din clinicile de specialitate, urologia românească nu mai întâmpină niciun obstacol, iar pacienţii sunt trataţi similar celor din marile centre ale lumii, doar că prin numărul redus al grefelor necesare unor astfel de intervenţii chirurgicale salvatoare, lista de aşteptare a celor aflaţi în suferinţă continuă să crească, depăşind, în cazul Centrului de la Fundeni, pragul de 1.500“, a explicat academicianul Ioanel Sinescu, medic urolog, şeful centrului.

Acesta a adăugat că, în 18 ani, s-au realizat la Fundeni 1.700 de transplanturi renale, iar în comparaţie cu anul trecut, numărul donatorilor în moarte cerebrală s-a dublat. Academicianul Sinescu a apreciat că aceasta este urmarea creşterii nivelului de informare la nivel naţional şi la nivelul centrelor ATI referitor la donara de organe pentru salvarea altor vieţi.

În ultimul an, la Fundeni s-au făcut 118 transplanturi renale, 27 cu grefe de la donatori în viaţă şi 91 cu grefe primite de la donatori aflaţi în moarte cerebral.  

Potrivit lui Sinescu, mai mult de 13.500 de pacienţi se află pe hemodializă sau dializă peritoneală, iar în perioada 1 iunie 2015 — 31 mai 2016, au fost înregistrate în centru 7.195 de internări continue, 9.440 internări de zi, 8.940 proceduri urologice, 4.089 operaţii deschise, 2.319 endoscopii urologice joase, 1.894 endoscopii urologice înalte, alte proceduri (inclusiv laparoscopice) — 638.

O statistică realizată de Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni pentru perioada 2005-2014 arată că s-au realizat 1.021 de transplanturi renale şi postransplant se înregistrează 804 (78,74%) de pacienţi în viaţă care manifestă funcţii renale normale, 99 (9,69%) de pacienţi se află pe dializă, 41(4,01%) au dispărut din evidenţe din motive necunoscute, 70 (6,85%) au decedat din diferite cauze, având la acel moment funcţiile renale normale, iar 7 (0,68%) au decedat din cauza pierderii funcţiilor renale.

Statistica realizată arată o rată de supravieţuire posttransplant superioară celei europene de 65%.

Cea de-a 32-a ediţie a Congresului National de Urologie ROMURO 2016, manifestare ştiinţifică recunoscută şi inserată pe agenda EAU (European Association of Urology), al cărei organizator este Asociaţia Română de Urologie (ARU) a început astăzi la Bucureşti şi va dura până pe 11 iunie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite