Cel mai bun chirurg

Ţi-a spus să fii la spital la ora 8 dimineaţa. Ai fost la 7.45. Stai în salon, pe scaun, la o măsuţă. Te uiţi pe pereţi. Mai sunt doi pacienţi. Nu vrei să intri în vorbă cu ei. Ţi-e de-ajuns suferinţa ta. Nu te doare nimic, dar trebuie să fii operat.

Chirurgul buco-maxilo-facial te-a programat aici, la spital, a găsit un bloc operator liber, o „fereastră“ cum se spune, a vorbit cu şeful de secţie, ţi-a aranjat internarea pentru o zi, nu-i chiar legală procedura, se ajută şi medicii între ei. Chirurgul are vreo 30 şi ceva de ani şi un cabinet privat, e cel mai bun!, aşa ai auzit prin „târg“, nici n-a vrut să-ţi ia banii înainte...

Este 8.50 şi n-a apărut. Pe unde, dracu’, umblă? Ieşi pe holul secţiei, în hainele tale de oraş, înfăşurat în halatul de spital. Faci câţiva paşi înainte şi înapoi. Îţi vine să fumezi. Nu ţi-ai mai cumpărat ţigări pentru că azi te operează. Nişte pacienţi se târăsc pe hol. Încerci să-ţi imaginezi cum o să te taie. Nu poţi, pentru că eşti pacient. În urmă cu două săptămâni, chirurgul a constatat pe tomografie că trebuie să fii operat. Când ai auzit verdictul, operaţie!, ai simţit instantaneu că ai intrat într-o altă viaţă. Şi toţi cei din familia ta au devenit altfel pentru tine, omul ce trebuie operat.

Încerci să-ţi imaginezi cum o să te taie. Nu poţi, pentru că eşti pacient.

E trecut de 10. Gata, te duci să fumezi! E un chioşc lângă spital, îţi cumperi ţigări şi fumezi. Apeşi butonul şi chemi liftul. Fie ce-o fi, îţi bagi picioarele în operaţie! Uşile se deschid. Din lift ies chirurgul, cele două asistente cu nişte casete metalice în care ţin instrumentarul şi doctoriţa-anestezist. Parcă stăteau ascunşi în lift şi aşteptau să-i chemi, a dracului coincidenţă! Ce tineri sunt! Te întâmpină de parcă aţi merge la un chef. „Unde te duci?“ te întreabă chirurgul. Afară, să fumez! „Lasă ţigara, hai la operaţie!“, râde şi te conduce complice pe scări, la etajul de jos, acolo e blocul operator, dar tu fugi înapoi în salon, să-ţi iei sacoşa de plastic în care ţii tomografia, prosopul şi nu mai ştii ce, ţi-ai pierdut capu’. Iar cei patru vorbesc tare, cu poftă de viaţă, au venit la muncă, pe tine te operează!

În camera pregătitoare, anestezista te întreabă ceva din viaţa ta. Îi răspunzi mecanic. Ţi se dă o pijama. Te dezbraci, îţi pui pijamaua, apare o soră, îţi face o injecţie în braţ, nu simţi nimic, apoi vine asistenta şi te duce în sală... „Întinde-te!“, îţi arată chirurugul buco-maxilo-facial masa de operaţie. Oh, Doamne, doar nu te operează de apendicită, că doar ţi-a scos-o un alt chirurg în urmă cu 20 de ani, ăsta ce vrea să-ţi taie?... Ai uitat tomografia! „Da, avem nevoie, unde-i?“ Te duci în camera în care te-ai schimbat, uite sacoşa!, îi dai filmul şi te întinzi din nou pe masă. Te uiţi la anestezista care verifică nişte aparate.

Şi te gândeşti la ai tăi, ce mai fac, pe unde sunt la ora asta şi de abia acum ţi se face un dor nebun, parcă ai vrea să-i laşi pe tinerii ăştia enervanţi de frumoşi, care te-au molipsit de bucuria vieţii (pe tine te operează!), şi să fugi aşa, desculţ, în pijamale, să-i îmbrăţişezi, să-i săruţi pe toţi ai tăi: cât de mult vă iubesc!...

Anestezista îţi pune pe faţă un fel de mască şi-ţi zice să respiri adânc şi să numeri. Tu numeri şi simţi cum te duci, lăsându-i pe ai tăi în urmă. Noapte bună!