Ce să faci azi ca să fii tânăr şi peste 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Îmbătrânirea pielii este o manifestare destul de târzie a îmbătrânirii organismului. În lipsa unui stil de viaţă echilibrat, organele „îmbătrânesc“ mai repede decât pielea FOTO: Shutterstock
Îmbătrânirea pielii este o manifestare destul de târzie a îmbătrânirii organismului. În lipsa unui stil de viaţă echilibrat, organele „îmbătrânesc“ mai repede decât pielea FOTO: Shutterstock

Cât de bine mâncăm şi cât de multă mişcare facem astăzi sunt factori care influenţează modul cum înaintăm în vârstă. Pentru a ne simţi cel puţin la fel de bine ca acum şi peste 10 ani, trebuie să acţionăm rapid.

Speranţa de viaţă a românilor a crescut în ultimii ani. Faptul că trăim mai mult nu înseamnă însă că trăim mai bine sau că suntem mai sănătoşi. Medicii atrag atenţia că, pentru a te bucura cu adevărat de anii în plus pe care îi vei trăi, trebuie să faci încă de pe-acum o serie de schimbări în ceea ce priveşte stilul de viaţă.

Întârzie îmbătrânirea renunţând la vicii

Principala schimbare care se impune pentru a duce o viaţă sănătoasă este renunţarea la vicii. Fumatul are consecinţe grave nu doar asupra sănătăţii (cancer pulmonar, afecţiuni cardiovasculare), ci şi asupra pielii. Cele aproximativ 400 de substanţe toxice prezente în ţigări duc la îngălbenirea dinţilor, la pierderea strălucirii pielii, la apariţia prematură a semnelor îmbătrânirii tenului. Renunţarea la fumat, asociată cu o îngrijire atentă a pielii, ajută la întârzierea apariţiei ridurilor.

Hidratarea tenului, o regulă pentru ambele sexe

Şi femeile, şi bărbaţii ar trebui să-şi cureţe zilnic tenul cu produse adecvate tipului de ten. Dermatologii recomandă o atenţie deosebită pentru îngrijirea pielii mai ales persoanelor care au trecut de 25 de ani, deoarece aceasta este vârsta la care pielea începe să-şi piardă din elasticitate. După 40 de ani, se recomandă ca produsele cosmetice să conţină un factor de protecţie UV, pentru a ne proteja de efectele nocive ale soarelui, retinol (vitamina A) şi acizi din fructe.

Kiwi şi struguri zi de zi

Consumând frecvent alimente cu un conţinut bogat în luteină şi zeaxantină, cum sunt kiwi, strugurii şi spanacul, previi instalarea afecţiunilor oculare care apar odată cu înaintarea în vârstă: cataracta, glaucomul, degenerescenţa maculară.

Pentru o minte ageră cât mai mult timp, nutriţioniştii recomandă consumul regulat de legume verzi şi portocale, datorită acidului folic, o substanţă care întârzie îmbătrânirea creierului cu cinci ani.

Iar ca să prelungeşti sănătatea sistemului osos, sunt indicate alimentele care conţin calciu (laptele, iaurtul, brânza), cele bogate în vitamina K (broccoli, mazărea, spanacul, morcovii, salata verde sau varza albă) şi cele cu vitamina D (ouăle şi peştele gras).

Jogging sau plimbări alerte prin parc

Procesul de îmbătrânire poate fi considerabil încetinit dacă faci cu regularitate exerciţii fizice. Este de preferat mişcarea în aer liber, adaptată sezonului: jogging, sporturi cu mingea, tenis, plimbări în ritm alert prin parc.

Consumă cu moderaţie:

  • Alcool, deoarece, în exces, creşte riscul bolilor cardiovasculare şi duce la îmbătrânirea prematură a creierului;
  • Dulciuri concentrate, pentru că prea mult zahăr în alimentaţie duce la modificări biochimice la nivelul celulelor pielii, favorizând apariţia ridurilor.
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite