VIDEO Retrospectiva anului medical 2013, cu prof. dr. Irinel Popescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prof. Dr. Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic a Spitalului Fundeni şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale, a discutat despre starea sistemului medical din România în 2013 la Adevărul Live cu jurnalistul Cristian Unteanu.

Figură proeminentă a medicinii româneşti, prof. dr. Irinel Popescu dezbate una dintre temele cele mai controversate ale momentului, starea precară a sistemului de sănătate din ţară, precum şi posibilitatea restructurării infrastructurii medicale în 2014.

Principalele declaraţii

Cristian Unteanu

Care ar fi o imagine de tip simbol pentru medicina românească? Cred că in acest moment este problema Ploieşti…este definitorie pentru sistemul din România?

Prof. Dr. Irinel Popescu

Nu aş spune că este definitorie pentru sistemul de sănătate. Există probleme, precum cea menţionată, dar nu putem vorbi despre această situaţie ca fiind una definitorie.

În realitate, cu un buget asemănător, sunt manageri care au făcut lucruri foarte bune la spitale similare celui din Ploieşti. Ţine şi de factorul uman, care poate să facă o diferenţă clară- şi o şi face de multe ori.

Managerii trebuie să aibă o pregătire specială, inclusiv economică pentru a face faţă administrării, gestionării unei unităţi.

Sunt unii dintre colegii mei reputaţi care pot face şi activitate managerială foarte bună. Nu trebuie să vedem lucrurile foarte radical. Dar într-adevar meseria de manager a unui spital a devenit foarte complexă. Lasă prea puţin timp unui medic să practice şi meseria sa.

În urmă cu 30 de ani era de neconceput ca spitalul să fie condus de altcineva decât un cadru medical, de obicei cel mai experimentat.

Cristian Unteanu

Au reînflorit bolile sărăciei. Care sunt cauzele? Cine greşeşte? Suntem în fruntea listei europene a unor boli uitate de nomenclatorul medical.

Prof. Dr. Irinel Popescu

Sistemul medical al unei ţări este responsabil de starea de sănătate a naţiunii în procent de 10-15%. Restul ţine de factorii externi. Problemele zilnice copleşesc oamenii, îi impiedică să se preocupe şi de sănătate.

Cristian Unteanu

Care este explicaţia de atâţia ani a faptului că sistemul de sănătate este pur şi simplu subfinanţat?

Prof. Dr. Irinel Popescu

Sănătatea la nivel declarativ este o prioritate pentru politicieni. Dar în practică nu ar fi niciodată. Nu ştiu de unde ar trebui luat, nu am calitatea să fac acest lucru. Din păcate, în România a fost mai defavorizat acest sistem decât în alte ţări, chiar şi faţă de cele vecine, foste ţări comuniste, care investesc şi mai mult în sănătate, în jur de 8-10%.

Prof. dr. Irinel Popescu realizează retrospectiva anului medical 2013 

Nu se poate creşte dur, desigur. Însă această creştere, care a fost din păcate prea modestă, este explicată de celălalte responsabilităţi ale Guvernului, presupun. Nu pot să îmi explic de ce sănătatea e întotdeauna mai în urmă.

Totul ajunge în final la valoarea absolută a PIB-ului. 5% dintr-un PIB enorm este diferit de ceea ce experimentăm acum în România.

Cred că sunt mai mulţi bolnavi astăzi- pentru că se depistează şi mai multe boli decât în trecut. O creştere a cifrelor provine şi dintr-o atitudine mai grijulie a populaţiei şi evaluarea mai amănunţită a cadrelor medicale.

Ne confruntăm cu forme mai agresive  ale bolilor, chiar metastatice. Este o realitate. 

Cristian Unteanu

O problemă acută dramatică şi fără rezolvare în acest moment este valul de plecări al medicilor tineri. „Curând sistemul va rămâne fără medici“- este corectă aserţiunea?

Prof. dr. Irinel Popescu

Este un fapt normal să îşi valorifice un anumit potenţial pentru care s-au pregătit. Încearcă să îşi găsească un loc în conformitate cu idealurile lor. Nu îi poate condamna nimeni.

Cred că există ideea că dacă facem sacrificii într-o perioadă, acumulările pot fi valorificate mai târziu. Dar nu este cea mai bună filozofie- nu putem sacrifica sănătatea pe un anume interval de timp pentru a performa economic sau în alte domeniii.

Mulţi medici plecaţi păstrează o relaţie cu ţara, au nostalgia locului de unde au plecat- iar în cercetare colaborarează în multe cazuri. Dar, cum spuneau romanii, Ubi bene Ubi patria.

Şi România are multe puncte de atracţie, dar lucrurile trebuie integrate şi transformate într-un spaţiu general atractiv.

În România se poate obţine calitate în medicină. De exemplu, în chirurgia plastică România este o ţară considerată foarte atractivă, care oferă servicii de calitate foarte bună, la preţuri mai scăzută.

Ştiu că există pacienţi străini care vin în mod special pentru centrele de excelenţă din România.

Cristian Unteanu

Ce s-a întâmplat cu terapiile de tratament balnear, celebrele staţiuni de pe Valea Oltului?

Prof dr. Irinel Popescu

Avem un talent de a distruge lucruri care aveau perspectiva să crească. Nu am o explicaţie. În plus, România a avut un centru de geriatrie în Top- institutul Aslan era cunoscut în întreaga lumea. Dar nu ştiu de ce nu face România eforturi să îl promoveze în continuare.

Cristian Unteanu

karlovy Vary- o destinaţie promovată şi întreţinută de Cehoslovacia din anii 60. Aveam şi noi o zonă de turism medical de recuperare foarte bine dezvoltată.

Prof. dr. Irinel Popescu

Contează şi felul în care este primit turistul- el trebuie să simtă că toţi sunt la dispoziţia lui. Iar aici din păcate nu stăm foarte bine, în ciuda renumitei ospitalităţi româneşti. Este nevoie de atenţie la detalii.

Cristian Unteanu

Să vă dau un exemplu. În Belgia, există un pachet de bază de servicii medicale. Fiecare din casele de asigurări oferă o dată pe an o săptămână la o staţiune balneară la preţuri infime, pentru cei asiguraţi la pachetul de bază.

Prof dr. Irinel Popescu

Se gândesc să îşi menţină pacienţii sănătoşi prin astfel de mijloace. Este o artă în medicină să menţii sănătatea unui pacient.

Academia de Ştiinţe Medicale ar trebui să fie integrată în două ministere- cel al Sănătăţii şi cel al Educaţiei. În Min. Sănătate, s-au făcut paşi importanţi. Eforturile ministerul sunt uneori de comentate negativ, dar cred că actuala conducere a ministerului Sănătăţii este bine intenţionată şi avem un parteneriat bun.

Există cercetare în medicina din România- sunt poli de excelenţă. Exemplu este echipa profesorului Vinereanu, în cardiologie.

Cercetarea care să se tranforme în patente, invenţii, are nevoie de finanţare particulară. Este una dintre faţetele domeniului de cercetare în medicină.

Prof. dr. Irinel Popescu

La Ierusalim , există un institut de farmacie în cadrul universităţii de medicină care se ocupă de cercetare şi produce ulterior bani, prin produse noi.

În mediul universitar, un asistent universitar trebuie să aibă nişte aptitudini în cercetare. Exerciţiul cercetării trebuie să îl aibă oricine începe o carieră în sistem. 

Cristian Unteanu

Vi se pare că poporul român este obsedat de mâncare? 40% din emisiunile din aceste zile erau legate de mâncare, pregătirea ei, iar 10% din ediţii se refereau la cum să fim sănătoşi cum să ducem un stil de viaţă corect?

Prof. dr. Irinel Popescu

E bine să păstrăm nişte tradiţii care au ţinut în viaţă poporul acesta de mii de ani. În mediul de viaţă sănătos este nevoie şi de apartenenţa la nişte tradiţii ancestrale. Crăciunul se face în familie, cu prietenii. Masa durează 5-6 ore, timp în care se discută, felurile de mâncare se perindă pe acest parcurs. Dar în acest caz este vorba de un rabat care ţine de tradiţii, nu este o problemă atât de mare. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite