Cele mai bune plante care protejează ficatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o eră în care mersul pe jos este un moft, mâncarea bio - un lux, iar restaurantele pentru nefumători erau, până de curând, rarităţi, nu e de mirare că multe persoane se plâng de probleme ale ficatului. În ajutorul acestuia vine natura, care oferă o selecţie de plante care-l pot proteja.

Ficatul este un organ complex, care realizează o multitudine de funcţii metabolice. Între altele, acesta intervine în producerea proteinelor din sânge, produce acizii biliari şi asigură detoxifierea organismului prin intermediul sistemelor enzimatice. Acesta poate fi afectat negativ de alimentaţia neechilibrată şi stilul de viaţă dezorganizat, de consumul de alcool, de abuzul de medicamente, precum şi de aerul poluat din marile oraşe sau din orăşelele industriale. De aceea este important să îl protejezi.

În România, anul trecut erau peste 700.000 de persoane afectate de virusul hepatitei C, iar peste 1.000 dintre ei mor anual din cauza bolii. Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Streinu Cercel, avertizează că numărul deceselor se va tripla, până în 2030, în lipsa unei strategii naţionale.

Armurariul, cel mai puternic remediu natural

În medicina naturistă se folosesc rădăcinile şi fructele (seminţele) recoltate după căderea frunzelor. Principiile active ale plantei au acţiune hepatoprotectoare, protectoare şi curativă asupra ficatului. Planta ţepoasă, care creşte până la 1 metru înălţime, face flori roşiatice, cu seminţe cu gust amărui - din care se extrage silimarina sau ciulinul laptelui, cum i se mai spune. Prepară o infuzie dintr-o lingură de armurariu la o cană de apă fierbinte (nu clocotită). Pentru un efect mai puternic, râşneşte seminţele până obţii o pulbere, pe care o poţi păstra maxim 4-5 zile într-un recipient închis ermetic, la loc răcoros, ferit de lumină. Ia câte o linguriţă de 4 ori pe zi, înainte de masă. Ţine pulberea sub limbă, 10-15 minute, apoi înghite şi bea un pahar cu apă. Dacă vrei să prepari singură tinctura (aceasta fiind cea mai convenabilă, datorită termenului de valabilitate de până la 2 ani), amestecă 50 g pulbere de silimarină cu alcool alimentar cât cuprinde. Lasă la macerat 14 zile înr-o sticlă închisă ermetic. Strecoară soluţia şi pune-o în sticluţe mici. Ia câte o linguriţă, de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Armurariul se foloseşte cu prudenţă în ultimul trimestru de sarcină.

Află ce plante protejează ficatul pe clickpentrufemei.ro.

Semnele care-ţi spun că ficatul este suprasolicitat
Suferi de ficat gras? Ţine cont de aceste sfaturi

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite