Cât de bune sunt murăturile pentru sănătate
0Borcanele cu murături nu ar trebui să ne lipsească din cămară. Şi asta nu numai pentru că ţine de tradiţia noastră culinară ca la fiecare început de toamnă să punem la saramură sau în oţet legume (chiar şi fructe – precum pepene), dar şi pentru că murăturile ne ajută să ne păstrăm sănătatea.
Castraveţii muraţi
În primul rând, este bine de ştiut că, aceste legume (murate) previn cancerul de colon. Totodată, castraveţii muraţi sunt recomandaţi în dietele de slăbire. Dacă îi vei introduce în alimentaţie, în scurt timp vei observa că îţi trebuie un număr mai mic la haine.
Pe de altă parte, murăturile de acest tip îţi întăresc sistemul imunitar şi, astfel, răcelile, dar şi infecţiile respiratorii, nu se vor apropia de tine. Un alt aspect important este şi faptul că vederea poate fi îmbunătăţită dacă obişnuieşti să mănânci castraveţi muraţi.
Varza murată
Şi acestă murătură este bună pentru păstrarea sănătăţii. Ea conţine din plin vitamina C. Te protejează de viroze şi infecţii respiratorii. În plus, şi consumul de varză murată scade riscul îmbolnăvirii de cancer de pancreas. De asemenea, varza murată este un remediu naturist grozav în caz de ulcer.
Conopida murată
Această murătură are proprietăţi extraordinare pentru organism. Trebuie specificat faptul că poate preveni Alzheimer, Parkinson şi multe alte boli nervoase degenerative.
Află pe clicksanatate.ro ce alte murături sunt benefice pentru sănătate!