De ce este broccoli alimentul-medicament pentru bolile ficatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai bine este să mănânci broccoli în stare proaspătă, ca atare, sau în salate FOTO Shutterstock
Cel mai bine este să mănânci broccoli în stare proaspătă, ca atare, sau în salate FOTO Shutterstock

Un nou studiu a scos la iveală încă un motiv important să mâncăm broccoli în fiecare zi: conţine o substanţă cu rol esenţial în regenerarea celulelor hepatice chiar şi în cazul bolnavilor de hepatită cu ciroză.

Stresul oxidativ produs de radicalii liberi (proveniţi din aerul poluat, dar şi din procesele metabolice naturale) grăbeşte evoluţia tuturor bolilor grave – de la diabet şi afecţiuni cardiovasculare, la hepatite, ciroză şi cancer.

Un organism sănătos deţine mecanisme de autoapărare care atenuează sau chiar anihilează acţiunea acestor radicali liberi. Dar atunci când organismul suferă de ciroză hepatică, de exemplu, aceste mecanisme sunt împiedicate să funcţioneze corect.

„Celulele reuşesc să ţină stresul oxidativ sub control prin mai multe mecanisme. Majoritatea se folosesc de o proteină numită Nrf2, care face în aşa fel încât moleculele nocive sunt distruse sau eliminate înainte să facă rău“, explică Donna Zhang, profesor în cadrul departamentului de Farmacologie şi Toxicologie a Universităţii Arizona.

Antioxidanţii din multe fructe şi legume au un rol benefic în combaterea radicalilor liberi. Dar de departe cea mai bună sursă de antioxidanţi care cresc nivelul proteinei benefice Nrf2 mai ales în condiţiile în care organismul suferă de ciroză este broccoli, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Arizona.

 „Acumularea celulară de Nrf2 este una dintre cele mai bune soluţii pentru protecţia organismului în general. De aceea este foarte important să mănânci zilnic broccoli“, a subliniat Donna Zhang, coordonatoarea studiului.

Crud sau fiert?

În cele mai multe cazuri, broccoli este consumat fiert în baie de abur sau la cuptor. Dar specialiştii spun că ambele moduri de preparare sunt dăunătoare pentru substanţele nutritive din compoziţia micilor buchete verzi. Cel mai bine este să mâncăm broccoli în stare proaspătă, în salate, combinat cu ceapă, ulei de măsline şi cu seminţe de in proaspăt măcinate, de exemplu. 


Citeşte şi:

Top 5 aliaţi împotriva cancerului

Fructele şi legumele colorate nu sunt doar apetisante, dar te ajută şi să lupţi împotriva celei mai temute boli: cancerul.

7 alimente care te întineresc

Piaţa produselor antiîmbătrânire este în continuă creştere. Doar în SUA, se estimează că este de aproape 80 de miliarde de dolari şi că, până în 2015, va atinge cifra de 114 miliarde de dolari. Dar poate că persoanele de vârstă mijlocie care sunt concentrate pe întinerire ar trebui să-şi economisească banii. Experţii susţin că există alimente sănătoase care ajută la întinerire.

De ce este recomandat să mâncăm gulii

O legumă care se înrudeşte atât cu ridichea, cât şi cu varza, şi care a pierdut pe nedrept din popularitate, gulia înmagazinează atât de multe substanţe nutritive, încât poate intra în categoria superalimentelor de vară.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite