Când se opreşte creşterea la băieţi şi la fete? Trucuri ca să mai câştigi în înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pubertatea la fete debutează mai iute decât la băieţi. Deşi au un start mai lent, aceştia ajung să le întreacă în înălţime, perioada de final a creşterii fiind estimată de unii specialişti în jurul vârstei de 20 de ani, în timp ce alţii iau în calcul vârsta de 24 de ani.

Pubertatea la băieţi începe între 10 şi 13 ani şi se termină la 18. După ce împlinesc 12 ani are loc un puseu de creştere accelerată până în jurul vârstei de 16 ani, când numărul centimetrilor câştigaţi în înălţime se poate dubla, ajungând şi la 10 într-un an. După această vârstă, băieţii pierd din „viteză“, creşterile în înălţime fiind sensibil mai reduse – 1-2 centimetri pe an. Tot în această perioadă cuprinsă între 12 şi 16 ani se produce şi o creştere în greutate – circa 5 kg anual sau chiar mai mult, în medie.

Limita superioară a adolescenţei la băieţi este considerată vârsta de 24 de ani, iar la fete de 21 de ani.

Cele mai multe fete au puseul de creştere accelerată chiar înainte de prima menstruaţie. Aceasta are loc în jurul vârstei de 12 ani. După această vârstă, creşterea este de maximum 2,5 centimetri pe an. În cele mai multe cazuri, înălţimea la care ajung fetele la 14-15 ani este cea de adult. De menţionat că vârsta pubertăţii la fete variază destul de mult – la unele creşterea accelerată are loc la 8 ani, în timp ce la altele, la 14 ani. Esenţial este ca fetele să păstreze o dietă sănătoasă şi să urmeze un plan de exerciţii fizice pentru a fi sigure că au parte de o dezvoltare normală.  

iată câteva cifre orientative:

12 ani

Fete: înălţime 1,53 m, greutate - 44 kg

Băieţi:  înălţime 1,51 m, greutate 41 kg

13 ani

Fete: înălţime 1,58 m, greutate 50 de kg

Băieţi: 1,58 m, greutate 47 de kg

14 ani

Fete:înălţime 1,60, greutate 53 de kg

Băieţi: înălţime 1,66, greutate 54 kg

15 ani

Fete: înălţime 1,62, greutate 55 kg

Băieţi: înălţime 1,70, greutate 59 kg

16 ani

Fete: înălţime 1,62 m, greutate 57 kg,

Băieţi: înălţime 1,73, greutate 64 kg

18 ani

Fete: 1,63, greutate 59 kg,

Băieţi: 1,77, greutate 73 kg

Toate aceste transformări fizice sunt rezultatul acţiunii hormonului de creştere, eliberat de o zonă de creier situată îndărătul ochilor. Hormonul este eliberat mai ales în timpul somnului şi după efectuarea exerciţiilor fizice.  Dacă dezvoltarea normală nu are loc, medicii specialişti recomandă ca terapia cu pastile conţinând hormon de creşetere  nu ar trebui urmată fără indicaţia unui medic endocrinolog.

Câţiva centrimetri în plus la înălţime pot fi adăugaţi prin exerciţii aerobice, baschet, volei sau înot ,practicat în perioada pubertăţii. După ce aceasta ia sfârşit aceste exerciţii sunt utile pentru corectarea posturii corporale.

La finalul adolescenţei perioada de creştere este finalizată, iar individul este considerat adult. Femeile sunt cele care dau o mai mare importanţă înălţimii preferând bărbaţii cu 10 centimetri mai înalţi decât ele. Un studiu în acest sens a arătat că 70% din femei se simt mai confortabil într-o relaţie în care bărbatul este mai înalt. 24% din femei şi 35% din bărbaţi au declarat în cadrul aceleiaşi cercetări că înălţimea nu are nicio importanţă atunci când la mijloc este dragostea adevărată.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite