Alimente care ţin ochelarii la distanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe legume şi fructe conţin lbetacoroten şi luteină, tipuri de vitamine care contribuie la sănătatea ochilor
Multe legume şi fructe conţin lbetacoroten şi luteină, tipuri de vitamine care contribuie la sănătatea ochilor

Sănătatea ochilor poate fi păstrată şi prin introducerea în dietă, încă din tinereţe, a unor alimente care ajută vederea să aibă acuitate mai mult timp.

Odată cu înaintarea în vârstă, constatăm că vederea ne slăbeşte, desluşim mai degrabă contururi şi mai deloc amănunte, chiar şi cu ochelarii pe nas.

Vestea bună este că, există o serie de alimente, care, introduse în dietă ne ajută să ne păstrăm vederea bună  timp îndelungat.

Unul dintre alimentele despre care toată lumea ştie este banalul morcov care, la fel ca şi alte legume şi fructe de culoare portocalie, conţine betacaroten, un tip de vitamina A, care ajută retina şi alte părţi ale ochiului să funcţioneze optim.  Morcovul ar trebui  consumat măcar de două ori pe săptămână sub formă de salată, îm combinaţie cu mărul sau pur şi simplu curăţat şi spălat.

Alte vitamine şi minerale sunt la fel de necesare sănătăţii oculare.  De exemplu, legumele verzi precum salata, spanacul, andivele, fasolea verde sau prazul, conţin luteină şi antioxidanţi pe care diverse studii făcute le asociază cu un risc scăzut de afecţiuni oculare, precum degenerarea maculară sau cataracta.

Ouăle conţin pe lângă luteină şi zeaxantină (antioxisant puternic) şi zinc, de asemenea util în reducerea degenerării maculare.

Zmeura, murele, căpşunele, dudele, citricele sunt bogate în vitamina C, un foarte bun antioxidant care împreună cu vitamina E au rolul de a proteja ochiul şi a preveni cataracta. Vitamina E poate fi asimilată din migdale al căror consum pot furniza jumătate din necesarul  organismului.

Peştele gras de tipul tonului, somonului, anşoa, scrumbia, este bogat în acizi graşi care protejează ochiul de uscare.

Prin urmare, dacă ţinem să avem ochi sănătoşi nu strică să-i protejăm astfel încât să vedem bine chiar şi la vârste înaintate.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite