Ca să respectăm adevărul până la capăt, trebuie menţionat că dl. Vosganian e revoltat şi îngrijorat şi de evaziunea produsă de roşiile de bulion pe care le cultivă ţăranii în curte, ca şi de cea provocată de prunele din magiun. Indulgent, Vosganian a lăsat să treacă de la el posibilitatea ca prunele să ajungă în alambic, dar asta-i altă poveste. Acum, aş dori să reproduc un basm chinezesc, tradus în româneşte cu titlul „Cinci ouă tari“:

„Demult, demult, trăia un ţăran. El era sărac lipit pământului şi umbla prin sate după lucru. Şi a umblat el, multe locuri a văzut, dar de lucru nu a găsit.

Şi iată că, într-o bună zi, când de-abia se mai ţinea pe picioare de oboseală şi nu mai putea de foame, zări o cârciumă, intră şi ceru cinci ouă tari. După ce le mâncă, se scotoci în buzunar după bani, dar în buzunare ioc. Nu ştiu cum, îşi pierduse bănuţii.

- Ce să fac? Se gândea el - îmi mai rămâne doar să mai comand ceva şi între timp să îmi iau tălpăşiţa fără să fiu văzut.

Dar soarele răsare de la răsărit şi apune la apus, o zi vine după alta şi săracul nu avu vreme nici să clipească şi trecură douăzeci de ani. În acest timp, învăţase o meserie şi se făcuse tâmplar, câştigând bani din care să trăiască. Mergând el o dată spre casa de unde plecase, dădu peste satul cu cârciuma şi-şi aminti de păţania de acum douăzeci de ani. Intră şi ceru din nou cinci ouă tari.

Cârciumarul nu-l mai recunoscu, dar întâmplarea de atunci n-o uitase. Mâncă el ouăle şi-l întrebă pe cârciumar:

- Cât îţi datorez pentru aceste cinci ouă tari?

- Dă-mi cinci bănuţi de aramă şi e bine, răspunse cârciumarul.

Ţăranul scoase zece. Cârciumarul se miră şi spuse:

- Frăţioare, e prea mult, dă-mi numai cinci. De ce îmi dai încă pe-atât?

- Ai uitat - spuse ţăranul - cu douăzeci de ani în urmă am mâncat cinci ouă tari şi n-am plătit, înseamnă că-ţi datorez zece.

Cârciumarul stătu mult pe gânduri, îşi plecă capul şi începu să strige:

- Va să zică aşa! Acum douăzeci de ani ai mâncat cinci ouă tari de găină?! Câţi pui aş fi putut avea în aceşti ani din ele/ Şi de câte ouă m-ai păgubit? Dacă socotim drept, îmi datorezi mulţi, mulţi bani. Da-mi-i, că de nu, mergem la judecător să ne judecăm.“

Ca să nu mă lungesc, am să rezum finalul poveştii: cârciumarul a fost făcut de râs la tribunal de ţăran, care a simulat că întârzie la proces spunând că a stat să planteze nişte boabe fierte de mazăre. Poanta fiind că, evident, din mazăre fiartă nu pot creşte plante, aşa cum nici din ouăle fierte nu ar mai fi ieşit pui de găină.

În acelaşi spirit de logică economică, birtaşul nostru mioritico-armean a identificat adevăratul jaf din bogăţia ţării. Ouăle, roşiile, prunele. Nu comisioanele, contractele supraevaluate sau marea evaziune. Acum, nu rămâne decât să aşteptăm vreo 2-3 emisiuni furioase la RTV şi A3, urmate de înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă al cărei raport să se materializeze în modificarea legii DNA, astfel încât oamenii lui Kovesi să se aplece asupra adevăraţilor corupţi: stăpânii de găini, nu găinarii!