VIDEO Cel mai stupid gol al săptămânii din lume şi reacţia antrenorului advers: „A fost un cadou de la Dumnezeu“
0Dacă ultimele partide din grupele Ligii Campionilor şi Ligii Europa au oferit nişte faze superbe, în schimb, în Iran suporterii celei mai populare echipe au trăit un coşmar.
Fotbalul asiatic duce lipsa portarilor de valoare, iar Iran nu face excepţie de la această regulă.
În ultima etapă a campionatului din 2014, Persepolis, cea mai iubită echipă din ţară, a întâlnit campioana Foolad, acasă. Oaspeţii s-au impus cu 2-1, iar ambele goluri ale învingătorilor au venit după gafe monumentale comise de portarul Sosha Makani.
Chiar în minutul 1, la o pasă înapoi primită de la fundaşul Bengar, Makani a avut o tentativă de a degaja din prima, fără preluare, însă a ieşit această fază:
După ce Persepolis a egalat, Makani a comis-o, din nou, în minutul 72, ieşind aiurea la un corner. Totuşi, după meci s-a vorbit numai despre faza din minutul 1. Întrebat cum i s-a părut golul prin care Foolad a deschis scorul, antrenorul Dragan Skocici a avut o reacţie simpatică: „A fost un cadou de la Dumnezeu după toată munca noastră din acest an“.