VIDEO - CM 2010. Primul Mondial găzduit de „Continentul Negru”. Cu ce a impresionat Diego Armando Maradona
0
La 80 de ani de la prima Cupă Mondială, „Continentul negru” a găzduit primul turneu final din istoria acestei competiţii.
Puţini şi-ar fi închipuit la începutul Cupei Mondiale că cea mai importantă competiţie fotbalistică a lumii va ajunge să se dispute într-o zi, în Africa. Ei bine, acest lucru s-a întîmplat în 2010, la 80 de ani de la primul turneu final, iar artizanul loviturii este nimeni altul decât Sepp Blatter, actualul preşedinte FIFA, care de când a acces în funcţie a făcut totul pentru globalizare fotbalului. Probabil, pentru a-i mulţumi pe toţi cei care l-au votat.
Africa de Sud a primit vestea organizării CM 2010 în 2004 şi a avut şase ani la dispoziţie pentru a se pregăti cum se cuvine. Iniţial, în luptă s-au înscris şi Egiptul, Maroc şi perechea Tunisia – Libia, dar niciuna n-a avut şanse reale. Jocurile erau făcute pentru Africa de Sud, cea mai dezvoltată ţară a continentului, care îl avea simbol pe Nelson Mandela, unul dintre cei mai iubiţi oameni politici ai planetei, din toate timpurile.
Au existat însă destule critici, dar şi previziuni sumbre în privinţa succesului pe care-l va avea Cupa Mondială în Africa de Sud. Nici nu aveau cum să lipsească, ţinând cont că ţara are cea mai ridicată rată a criminalităţii de pe glob, însă nimic din ce putea fi rău nu s-a întâmplat. Ba din contră, africanii s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor şi au dat Cupei Mondiale un farmec aparte, apreciat în unanimitate.
Europa a dominat competiţia
Din punct de vedere fotbalistic, competiţia a fost dominată de ţările europene, ceea ce nu se mai întâmplase atunci când turneul final a fost organizat altundeva în afara „Bătrânului Continent”. America de Sud a dezamăgit din nou cu Brazilia şi Argentina, eliminate în sferturi, dar a scos la rampă o superbă echipă a Uruguayului, care a fost la un pas de podium.
Dezamăgirea turneului final a fost naţionala Franţei, care a repetat isprava din 2002, când a plecat acasă după grupe. De data aceasta, „cocoşii” au capotat în grupa cu Uruguay, Mexic şi Africa de Sud, făvând doar un punct. „S-a făcut dreptate”, a apreciat presa mondială, deoarece francezii se calificaseră fraudulos, eliminând Irlanda la baraj, cu un gol marcat de Henry, după un fault mai mult decât evident. Eşecul naţionalei lui Ribery avea să scoată la suprafaţă un conflict dur între selecţionerul Raymond Domenech şi fotbalişti. Anelka l-a înjurat pe Domenech şi a fost trimis acasă, iar Evra s-a bătut la un antrenament cu preparatorul fizic. A fost un haos total pentru francezi, terminat cu demiterea selecţionerului după Mondiale. Un selecţioner care condusese Franţa timp de şase ani, dar care din 2010 nu şi-a mai găsit un loc de muncă.
Ruşinos s-a prezentat şi campioana mondială, Italia.„Azzurii” au capotat şi ei în grupă, făcând două egaluri (1-1 cu Paraguay şi 1-1 cu Noua Zeelandă) şi pierzând ultimul meci (2-3 cu Slovacia). În primul meci, Italia l-a pierdut pe Buffon, care s-a accidentat, dar drama cea mai mare a fost imposibilitatea de a-l folosi pe Andrea Pirlo. Magicianul de la mijlocul terenului a avut probleme medicale şi cu chiu cu vai a intrat în ultima jumătate de oră a meciului cu Slovacia, însă n-a putut schimba soarta calificării. Italia s-a întors acasă cu coada între picioare şi Lippi şi-a dat şi el demisia. O mai făcuse şi în 2006, după ce câştigat titlul mondial, dar a revenit în 2008, la rugămintea jucătorilor. Întoarcerea sa n-a avut efectul scontat, iar după faza grupelor atât campioana mondială, Italia, cât şi vice-campioana mondială, Franţa, au părăsit competiţia.
Maradona, bun doar la imagine
După Franţa şi Italia, alte două mari puteri ale fotbalului au părăsit turneul final în sferturile de finală. Brazilia a pierdut în faţa Olandei (scor 1-2), iar Argentina a fost demolată de Germania (scor 4-0). Visul lui Maradona de a aduce ţării sale un titlu mondial şi ca antrenor s-a frânt. Fostul mare fotbalist n-avea nici pe departe stofa pe care a avut-o ca jucător şi a impresionat doar prin faptul că îşi pupa fiecare jucător la ieşirea echipelor pe teren şi prin faptul că purta câte un ceas la fiecare mână. Chestie de publicitate. Nici messi n-a strălucit la Mondiale, deşi acum nu mai era puştiul de 19 ani din 2006, ci chiar cel mai bun fotbalist al planetei. Argentina a clacat lamentabil imediat ce a dat de un adversar mai tare, în speţă Germania, şi Messi, Tevez, Higuain, Di Maria, Mascherano şi-au luat colegii de mână şi au plecat spăşiţi acasă. Nici Brazilia n-a fost mai brează, la primul Mondial fără Ronaldo şi Ronaldinho, Kaka, Dani Alves, Maicon şi ceilalţi formând o echipă fără strălucire.
Dintre echipele sud-americane cel mai bine s-a prezentat Uruguay, care a avut însă şi avantajul programului. „Celeştii„ au trecut în optimi de Coreea de Sud (2-1) şi în sferturi de Ghana, la penaltyuri. Accesul în semifinale s-a făcut cu mâna lui Luis Suarez, atacantul care în minutul 120 a făcut henţ pe linia porţii pentru a opri un gol ca şi făcut al africanilor. Gyan a şutat însă în bară, irosind şansa Ghanei de a deveni prima echipă din Africa, calificată în primele patru echipe ale fotbalului mondial. După eşecul din prelungiri, Gyan a avut sânge să bată şi primul penalty la loviturile de departajare, unde a înscris, dar alţi colegi de-ai săi au ratat. Uruguay a cedat în semifinale, în faţa Olandei, însă impresia favorabilă creeată de Muslera, Forlan, Cavani, Suarez, Lugano, Godin sau Alvaro Perreira (fost la CFR Cluj) a rămas. De altfel, Diego Forlan a fost desemnat cel mai bun jucător al competiţiei din Africa de Sud.
Coreea de Nord, surclasată de lusitani
Pata exotică a competiţiei a fost naţionala Coreei de Nord, prezentă după 44 de ani la un nou turneu final. Asiaticii n-au repetat isprava din 1966, când au învins Italia şi au remizat cu Chile, şi de data aceasta n-au făcut niciun punct. După 1-2 cu Brazilia, a urmat un 0-7 usturător cu Portugalia şi la final, 0-3 cu naţionala Coastei de Fildeş. S-a spus că la întoarcerea acasă, dictatorul comunist Kim Jong Il i-ar fi trimis la muncă silnică pe jucători şi pe antrenori, pentru că au făcut de râs Partidul, dar informaţia n-a fost confirmată oficial.
Fraţi colegi şi fraţi adversari
Pentru prima dată în istoria CM, trei fraţi au făcut parte din aceeaşi echipă naţională, şi anume cea a Hondurasului. Jerry, Wilson şi Johnny Palacios s-au aflat în lotul deplasat în Africa de Sud, dar numai Wilson şi Jerry au jucat la turneul final. Cei trei Palacios au mai avut un frate, Edwin, mai mic ca ei. Acesta a fost răpit şi asasinat în 2007, în ciuda plăţii unei răscumpărări de 150.000 de dolari. Un alt caz demn de remarcat a fost cel al fraţilor Boateng. Ei au fost adversari în meciul Ghana – Germania, Kevin Prince jucând pentru africani, iar Jerome pentru nemţi. Câştig de cauză a avut mezinul Jerome, echipa acestuia câştigând cu 1-0.
Tiki-taka şi-a arătat supremaţia
Până în 2008, Spania avea în vitrina ei doar un titlu european, câştigat pe teren propriu, în 1964. Apariţia tika- taka, brevetată de Barcelona lui Guardiola, a schimbat însă radical situaţia în fotbal. Ibericii au triumfat la Euro 2008, au cucerit CM 2010 şi în 2012 au luat din nou titlul continental. Performanţa din 2010 este cu atât mai remarcabilă cu cât la Mondiale, Spania avea doar un loc patru, reuşit în 1950, în Brazilia. Federaţia de la Madrid a realizat o trecere uşoară pe banca tehnică, de la Luis Aragones la Vicente Del Bosque, care a avut inspiraţia de a continua ce făcuse predecesorul său. Del Bosque a mizat pe acelaşi nucleu, Casillas –Ramos - Puyol – Xavi – Iniesta – Xabi Alonso- Fabregas - David Silva - Villa- Torres, lângă care i-a adus pe Pique, Mata, Pedro, Navas şi alţi câţiva fotbalişti din Primera Division. Şi totuşi, Spania a început cu o înfrângere, 0-1 cu Elveţia, dar şi-a revenit repede: 2-0 cu Honduras, 2-1 cu Chile, 1-0 cu Portugalia (în optimi), 1-0 cu Paraguay (în sferturi), 1-0 cu Germania (în semifinale) şi a ajuns în finala cu Olanda.
Spre deosebire de Spania, Olanda n-a avut nicio sincopă la turneul final. A trecut în grupă de Japonia (1-0), Camerun (2-1) şi Danemarca (2-0), în optimi de Slovacia (2-1), în sferturi de Brazilia (2-1) şi în semifinală de Uruguay (3-2). Finala de la Johannesburg, pe nou construitul stadion „Soccer City” a fost un meci încrâncenat, cu 14 cartonaşe galbene şi unul roşu, primit de Heitinga, în prelungiri. În minutul 60, Olanda a avut o ocazie uriaşă, prin Robben, care a scăpat singur de la mijlocul terenului, dar Casillas s-a opus golului. Victoria spaniolilor a venit în prelungiri, când Iniesta a primit o pasă bună de la Fabregas şi l-a executat pe Stekelenburg. Un gol care face ca Iniesta să fie aplaudat frenetic pe toate stadioanele Spaniei, indiferent de rivalitatea dintre echipa locală şi FC Barcelona.
Remarcabil a rămas şi gestul făcut de căpitanul Iker Casillas, care şi-a sărutat în direct logodnica, pe jurnalista Sara Carbonero, în timpul interviului de final. Superioritatea Spaniei la turneul final a fost dovedită şi de prezenţa în echipa ideală a CM a şase jucători din naţionala iberică. Cel mai bun „11” a arătat aşa: Casillas (Spania)- Maicon (Brazilia), Ramos (Spania), Puyol (Spania), Lahm (Germania) – Iniesta (Spania), Xavi (Spania), Schweinsteiger (Germania), Sneijder (Olanda) – Forlan (Uruguay), Villa (Spania). Titlul de golgheter al turneului a fost împărţit însă de cinci fotbalişti: Forlan, Villa, Thomas Muller şi Sneijder – câte 5 goluri.
Cristiano Ronaldo a dat un singur gol la CM 2010, contra Coreei de Nord
România, ruşinea grupei în calificări
De ce ne-a fost frică n-am scăpat. După eşecurile din 2002 şi 2006, tricolorii au ratat şi calificarea la CM 2010, însă de data aceasta au făcut-o într-un mod ruşinos. România a terminat grupa a şaptea cu 12 puncte, zece mai puţin decât prima clasată, Serbia, şi nouă mai puţin decât cea de-a doua echipă din grupă, Franţa. Înaintea noastră au terminat şi Austria şi Lituania, astfel că noi am fost superiori doar Insulelor Feroe.
Eşecul s-a prefigurat încă din start, meciul de debut consemnând un neverosimil România – Lituania 0-3. Piţurcă a fost pus imediat la zid, iar atmosfera din anturajul naţionalei s-a stricat. A urmat o victorie chinuită în Feroe (1-0) şi un egal acasă, cu Franţa (2-2), dar primăvara lui 2009 a pus capăt oricărei speranţe. 2-3, acasă, cu Serbia, şi 1-2, în deplasare, cu Austria. Piţurcă a fost demis şi înlocuit cu Răzvan Lucescu, însă revirimentul a fost firav: 1-0 în deplasare, cu Lituania, şi 1-1, tot în deplasare, cu Franţa.
Toamna a însemnat un eşec total: 1-1 cu Austria, acasă, şi 0-5, în deplasare, cu Serbia. După această partidă a apărut şi incidentul cu Mutu, care s-a pozat cu un celebru interlop sârb, distrându-se ca după o victorie, episod care avea să-l îndepărteze mult timp de naţională. Lucescu jr. n-a reuşit să redreseze naţionala nici mai departe şi a plecat de la lot în 2011, iar în locul lui a venit acelaşi Piţurcă, însă România nu s-a calificat nici la Mondialul brazilian.
Perioada turneului: 11 iunie – 11 iulie
Echipe participante: Spania, Olanda, Germania, Uruguay, Argentina, Brazilia, Ghana, Paraguay, Japonia, Chile, Portugalia, SUA, Anglia, Mexic, Coreea de Sud, Slovacia, Coasta de Fildeş, Slovenia, Elveţia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Serbia, Danemarca, Grecia, Italia, Nigeria, Algeria, Franţa, Honduras, Camerun, Coreea de Nord (în ordinea clasării finale)
Finala mare: Olanda – Spania 0-1 (după prelungiri)
Finala mică: Uruguay – Germania 2-3
Meciuri: 64
Goluri: 145 (media 2,3 pe meci)
Asistenţă: 3.178.856 (media 49.669 pe meci)
Golgheteri: Forlan (Uruguay), Thomas Müller (Germania), Wesley Sneijder (Olanda), David Villa (Spania), toţi cu câte 5 goluri
Citeşte pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
