VIDEO Ajuns la 42 de ani, portarul-golgheter Ceni se retrage în luna august
0
Brazilianul Rogerio Ceni, portarul cu cele mai multe goluri marcate din istoria fotbalului, 127 la număr, a anunţat că se va retrage din activitate în luna august.
În vârstă de 42 ani, Ceni a spus că doreşte să-şi ducă până la capăt contractul cu actuala sa echipă, FC Sao Paulo, care va expiră pe 6 august, iar apoi "foarte probabil" îşi va încheia cariera profesională.
Legendarul goalkeeper a precizat, totodată, că a discutat cu conducerea clubului său despre posibilitatea de a-şi prelungi contractul în cazul în care echipa ar fi câştigat Copa Libertadores, însă Sao Paulo a fost eliminată miercuri de Cruzeiro, în optimile de finală, a relatat RomanianSoccer, citând agenţia Agerpres. Portarul are în palmares trei titluri de campion al Braziliei, o Cupă Libertadores şi un Campionat Mondial al cluburilor (ambele câştigate în 2005), precum şi Cupa Sudamericana (2012).