Victor Hănescu pregăteşte o nouă generaţie de campioni prin programul ”Train Like a Pro”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vuctor Hănescu
Vuctor Hănescu

Victor Hănescu a trecut prin lumea bună a tenisului, ajungând să cunoască multe din tainele acestui sport, gra'ie rezultatelor bune pe care le-a avut.

Deşi a acces până pe locul 26 ATP, nu a prea primit aprecierea cuvenită în ţară. Cu toate acestea, a căutat tot timpul să îi ajute sub orice formă pe juniorii români care caută să găsească drumul către înalta performanţă. Până acum a derulat câteva proiecte pentru promovarea şi atragerea celor mici către acest sport. Dar, în acest an, va lansa ceva special. Un proiect profesionist pentru pregătirea copiilor, total diferit faţă de cantonamentele tradiţionale. ”Train Like a Pro este un concept nou pentru România. Aici au şansa de a învăţa ce înseamnă să te pregăteşti ca un profesionist din toate punctele de vedere, mă refer la latura tehnică, tactică, fizică, mentală şi emoţională. Deci sunt aceste lucruri pe care vreau să le aduc în acest proiect, să le arăt copiilor ce înseamnă să te antrenezi ca să poţi accede la înalta performanţă. Mingea şi racheta sunt la ei. Tot ce le cer copiilor este să aibă încredere şi să creadă în talentul lor. De restul mă voi ocupă eu şi echipa mea”.


Victor Hănescu spune cu părere de rău că i-au lipsit anumite lucruri în pregătirea efectuată în ţară, când a fost junior. Ori, din păcate, prin aceeaşi situaţie trec şi în ziua de azi copiii, care încearcă să ajungă către înalta performanţă. ”Aş fi vrut ca atunci să mă antrenez într-un context profesionist în care să găsesc specialişti, oameni pregătiţi care au făcut performanţă. Când am avut nevoie să cresc, în România mi-au dat... clătite. Şi mai sunt multe alte exemple. Suntem în urmă cu 10 ani cel puţin, la noi doar se încropeşte câte ceva. Astfel, m-am gândit că împreună cu echipa mea să ofer copiilor din România care vor să facă performanţă un concept nou. Ne adresăm micilor sportivi care fac performanţă, cu vârste între 11 şi 16 ani. Pentru că aici este segmentul unde pot să vin cu ceva nou, cu ceva care să le marcheze acest parcurs către marea performanţă. Înscrierile se pot face pe www.trainlikeapro.ro”, spune Victor.
Train Like A Pro este primul proiect din cadrul Academiei de Tenis Victor Hănescu, pe care fostul număr 26 ATP o construieşte pentru a antrena şi forma noi generaţii de campioni. ”Este un cantonament de tenis de 10 zile în cadrul căruia mi-am propus să descopăr, să antrenez şi să susţin cei mai talentaţi jucători de tenis. Se va desfăşura între 24 iulie – 2 august 2016 la Winners Tennis Club din Cluj-Napoca, iar ceea ce le-am pregătit participanţilor este o combinaţie reuşită între antrenament, pregătire mentală şi distracţie, toate sub atentă supraveghere şi coordonare a unei echipe puternice care m-a pregătit şi pe mine de-a lungul anilor. Oamenii pe care i-am ales să mă susţină în acest proiect m-au pregătit atât pe teren, cât şi-n afara lui, prin tehnici care pentru România sunt, încă, o noutate. De aceea, mi s-a părut esenţial să-i am alături şi în misiunea mea de a oferi României următoarea generaţie de campioni. Este practic o generaţie pe care vreau să o cresc, care vreau să înveţe lucruri noi din care să apară campionii de mâine. Aşa că îi aştept pe copii la o experienţă memorabilă, care le va schimba cariera”, adaugă Victor Hănescu.

image
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite