Victor Hănescu, despre Simona Halep: "Antrenorul nostru îmi spunea că o să ajungă mare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Hănescu FOTO David Muntean
Victor Hănescu FOTO David Muntean

Victor Hănescu a vorbit la Adevărul Live despre ascensiunea Simonei Halep şi a tenisului feminin românesc din ultima perioadă.

Adevărul: Tenisul feminin românesc, prin Simona Halep şi celelalte fete au luat faţa băieţilor în ultimul timp. Te aşteptai la ascensiunea aceasta a fetelor?
Victor Hănescu: Sunt foarte multe fete care joacă extraordinar în ultimii ani, tenisul feminin a explodat şi avem rezultate. Despre Simona, se vedea că are potenţial de acum câţiva ani. Sincer, nu mă aşteptam să ajungă pe locul doi în lume, dar a arătat că este un talent şi un sportiv de excepţie. Rezultatele astea ne-au bucurat şi ne-au dat încredere pentru că ne arată că este posibil şi poţi să faci performanţă în România.
Vă invidiază sau motivează performanţele lor?
În cazul meu nu este invidie, mulţumesc lui Dumnezeu am trecut şi eu prin lumea bună a tenisului. Mă bucur pentru fete, pentru că ce fac ele este extraordinar. Tenisul românesc e în creştere.
Le ştii de mici pe fete, pe care o vedeai cel mai sus?
Pe Sorana o ştiam de când era mai micuţă, o vedeam că joacă bine, a şi confirmat. Acum a avut o pasă mai grea, dar talentul este acolo şi cu siguranţă va avea rezultate bune. Alexandra Dulgheru munceşte şi ea enorm, din păcate a avut multe accidentări. Şi bineînţeles o ştiu şi pe Simona pentru că o perioadă am vavut acelaşi antrenor. Firicel Tomai îmi spunea, „O vezi pe jucătoarea aceasta? O să ajungă mare”.
De ce băieţii au rămas în urmă în ultimii ani?
Greu de răspuns şi nu cred că există o explicaţie. Din ce se vede în momentul actual, se pare că fetelor le este mai uşor de ajuns în Top 100, nu vorbesc de Simona, care e în Top 5 de mult. La fete sunt fluctuaţii, vezi jucătoare din Top 10 care ies din primele tururi, nu sunt la fel de constante. Iar în tenisul masculin se investeşte foarte mult în afară,  jucătorii din top sunt sprijinţi de federaţie, de sistem şi e o concurenţă acerbă. Federaţia noastră nu are cum să se compare cu cea franceză, de exemplu. care investeşte bani serioşi. Când eşti tânăr nu trebuie să îţi stea capul la cheltuieli, ei îşi permit să aibă trei-patru oameni în turnee alături de jucătorii lor.

Hănescu, despre Serena Williams: Se pregăteşte ca un băiat

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite