Totul despre Jocurile Olimpice: cât de departe a mers ambiţia lui Putin şi cât de reală este ameninţarea teroristă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci au devenit cele mai scumpe din istorie. Cu toate acestea, există emoţii mari în privinţa securităţii, după ce militanţii din regiunea caucaziană au anunţat că au pregătit un „cadou“ pentru preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. b

Olimpiada de la Soci va debuta, vineri, cu un veritabil boom. Organizatorii speră ca singurele explozii să fie cele ale focurilor de artificii la festivitatea de deschidere. Din păcate, deja a existat o altă explozie, cea a costurilor, iar cea care îngrijiorează toată lumea e legată de posibile atentate teroriste.
Luna trecută, s-au produs cele mai sângeroase atentate sinucigaşe din ultimii trei ani în Rusia. Două explozii în oraşul Volgograd au ucis 34 de oameni. Apoi, militanţii din regiunea caucaziană au anunţat, printr-o înregistrare video, că vor lansa un atac asupra Jocurilor Olimpice de iarnă şi că pregătesc un „cadou“ pentru preşedintele Vladimir Putin şi pentru turiştii care vor merge la Soci. În acest context şi în condiţiile în care serviciile secrete ruseşti şi cele americane nu s-au pus de acord în privinţa unei colaborări, pe durata Jocurilor Olimpice, temerile au crescut.
Tocmai de aceea, americanii şi-au sfătuit sportivii să nu iasă din Satul Olimpic cu însemnele Statelor Unite, iar măsurile de securitate adoptate de organizatori sunt draconice.


Staţiune de vară pentru JO de iarnă
Culmea ironiei e că Soci, mai degrabă, o staţiune de vară, va găzdui un eveniment dedicat sporturilor de iarnă! Şi asta în Rusia, acolo unde în această perioadă a anului, în anumite oraşe, temperaturile scad la -30 de grade Celsius. La Soci, în schimb, vor fi 10-13 grade Celsius în timpul zilei! De altfel, condiţiile climatice sunt printre motivele pentru care această ediţie a Jocurilor Olimpice au ajuns cele mai scumpe din istorie.
Iniţial, ruşii au alocat un buget de 12 miliarde de dolari, dar, treptat, acesta a ajuns la 51 de miliarde. Dacă acum patru ani, la Vancouver, s-a construit doar o pistă de schi, în schimb, la Soci, totul s-a ridicat de la zero. Şi a fost nevoie ca utilajele speciale să producă tone de zăpadă artificială.


Moftul lui Putin
Întrebarea care apare e de ce ruşii s-au încăpăţănat să organizeze la Soci evenimentul care se va desfăşura între 7 şi 23 februarie? Răspunsul neoficial: totul a fost un moft al preşedintelui Vladimir Putin. Acesta are o reşedinţă de vară la Soci şi această staţiune e febleţea sa. Aşa că s-a făcut o risipă incredibilă de bani, susţinută mai ales de firmele ruseşti – suma adunată din sponsorizări a ajuns la 1,2 miliarde de dolari -, pentru ca visul lui Putin să devină realitate.


Ce primeşte Rusia la schimb?
Nu multe sau, în orice caz, nu atât de mult, încât să fie justificat efortul financiar colosal, care s-a făcut pentru organizarea Jocurilor Olimpice.Cum Soci nu e o staţiune de iarnă şi reprezintă un orăşel cu 343.000 de locuitori, o mare parte din infrastructură construită pentru evenimentul din această lună va deveni inutilă după terminarea JO. Nici în ceea ce priveşte turismul, Rusia nu va avea cine ştie ce câştiguri. Doar 600.000 de vizitatori sunt aşteptaţi la Soci, între 7 şi 23 februarie. În aceste condiţii, ruşii susţin ca anumite arene ridicate acum, precum Stadionul „Fisht“, vor fi folosite şi cu ocazia Mondialului de fotbal din 2018.


Capitala lumii în sport în 2014
Jocurile Olimpice de iarnă sunt primul eveniment sportiv găzduit de Rusia în 2014. Urmează o serie de alte competiţii internaţionale, după cum urmează:
*Campionatele Mondiale de scrimă la Kazen (16-23 iulie)
*Campionatele Mondiale de kaiac-canoe la Moscova (6-10 august)
*Campionatele Mondiale de Judo (25-31 august) la Chelyabinsk
*Etapă de Formula 1 (12 octombrie) la Soci.


43
miliarde de dolari au costat Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008, care au deţinut până acum recordul cheltuielilor de organizare.

14
miliarde de dolari sunt estimările în ceea ce priveşte cheltuielile de organizare pentru Jocurile Olimpice de la Rio în 2016.

Jocurile Olimpice de la Soci vor fi transmise de TVR1, TVR2, TVR3 şi TVR HD.

Vor fi 15 probe olimpice la Soci

*Snowboard
*Patinaj artistic
*Schi alpin
*Hochei pe gheaţă
*Schi fond
*Patinaj viteză
*Schi acrobatic pe teren accidentat
*Biathlon
*Sanie
*Bob
*Sărituri cu schiurile
*Curling
*Short-track (sport asemănător cu proba de patinaj viteză în care concurează mai mulţi sportivi simulan)
*Combinată nordică
*Skeleton (sport asemănător cu sania)
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite