Steaua e de altă Ligă: cea a pacifiştilor europeni. Campioana României a ajuns pe primul loc într-un clasament ruşinos
0
Cel mai galonat club din România e incapabil de a câştiga o partidă în grupele Ligii Campionilor. „Adevărul“ a calculat câte zile au trecut de când roş-albaştrii s-au transformat în „porumbelul păcii“ în cea mai importantă competiţie intercluburi.
Din campioana Europei în 1986, Steaua a ajuns „porumbelul păcii“ al Ligii Campionilor în 2013. Mileniul trei a transformat-o pe Steaua într-o echipă incapabilă să câştige în cea mai tare competiţie intercluburi. După 2001, roş-albaştrii au avut patru participări în grupele competiţiei, adunând, per total, 23 de partide.
Bilanţul e horror: 1 victorie, 8 remize, 14 înfrângeri. Egalul de marţi seară cu Schalke a propulsat trupa lui Reghecampf în fruntea unui clasament trist al echipelor incapabile de a învinge în grupele Ligii. În acest moment, Steaua împarte locul 1 în această ierarhie cu ruşii de la Spartak Moscova. Ruşii au legat 22 de jocuri fără victorie între 2000 şi 2006, în timp ce bucureştenii au bifat această contraperformanţă între 2006 şi 2013.
Steaua US 23
În sezonul trecut, formaţia din Ghencea a defilat în campionat cu sloganul US 24, adică Uniţi Spre titlul cu numărul 24. Din păcate, motto-ul roş-albaştrilor ar putea suferi o mică modificare după ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor.
Având în vedere că urmează o deplasare, la Londra, pentru confruntarea cu Chelsea, sunt şanse mari ca Steaua să bifeze, la 11 decembrie, al 23-lea meci fără victorie în grupele Ligii Campionilor. În acest caz, ar deveni cea mai „paşnică“ grupare din competiţie, una demnă de Liga Pacifiştilor, nu de cea a Campionilor.
„Reghe“, luat peste picior
Faptul că Steaua n-a bătut pe nimeni în UCL nu e o noutate, însă eşecurile din actuala campanie au fost amplificate din cauza declaraţiilor date de Laurenţiu Reghecampf înainte de prima etapă a grupelor.
Fără experienţă la acest nivel, tehnicianul de 37 de ani a confundat Liga Campionilor cu Liga I şi Chelsea, Schalke şi Basel cu Astra, Petrolul şi FC Vaslui, spunând că vrea să câştige grupa E!
Acum, cu o rundă înainte de final, Steaua ştie că, indiferent de rezultatele ce vor fi înregistrate la 11 decembrie, va termina pe ultimul loc în seria ei. Tocmai de aceea, impresarul Victor Becali l-a luat peste picior pe „Reghe“.
„Atât putem. Pe toată lumea a surprins când cei de la Steaua au spus că vor să câştige această grupă. În schimb, Basel a zis că merge la Chelsea să-şi joace şansa şi a luat trei puncte în tur şi trei puncte acasă. Iar noi spuneam că vrem să câştigăm grupa. Noi nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva“, a spus Becali.
2.633
de zile au trecut de când Steaua a câştigat ultima dată în grupele Ligii, la 13 septembrie 2006, la Kiev, cu Dinamo, scor 4-1.
Steaua la ultima victorie din grupele Ligii
Carlos – Saban, Goian, Ghionea, Neşu – Nicoliţă, Lovin, Paraschiv, Cristocea (Opriţa 74) – Dică (Ov. Petre 82) – V. Badea (Thereau 70)
Antrenor: Cosmin Olăroiu
CITEŞTE ŞI: