Steaua - Gaz Metan 0-1: meci de coşmar pentru vicecampioana. „Reghe“ şi-a făcut praf un jucător, dar altul l-a ruinat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boldrin a ratat un penalty pentru Steaua
Boldrin a ratat un penalty pentru Steaua

Bucureştenii au început să aibă un complex pe „Arena Naţională“ în faţa echipelor din Ardeal. Acum patru etape, au pierdut cu CFR Cluj (1-2) pentru ca, duminică, să comită o veritabilă „sinucidere“ cu Gaz Metan Mediaş.

Laurenţiu Reghecampf a crezut că va trece de trupa „matematicianului“ Cristi Pustai şi cu o echipă formată, în mare, de rezerve, însă socotelile sale au fost date peste cap.

Din dorinţa de a-şi odihni titularii pentru confruntarea de joi (ora 20.00) cu FC Zurich din grupele Ligii Europa, „Reghe“ i-a lăsat pe bancă pe Muniru, Enache, Adi Popa şi Niţă, însă, pe parcurs, a fost nevoit să-i introducă pe primii trei. Asta deoarece, în minutul 26, Mitrea a deviat în propria poartă şutul lui Munteanu. Imediat după această fază, Reghecampf i-a reproşat furios lui Mitrea plasamentul greşit, ameninţându-l că îl va scoate de pe teren la prima greşeală.

Stoperul a comis-o, din nou, după câteva minute, atunci când l-a scăpat din marcaj pe Llullaku, dar lobul albanezului a căzut pe lângă bară. Tehnicianul Stelei s-a ţinut de cuvânt şi, imediat, l-a înlocuit pe Mitrea cu Muniru.

După pauză, Gaz Metan s-a retras şi a avut noroc că n-a fost „curăţată“ de gafele lui Creţu. Mai întâi, acesta a alunecat în careu, l-a doborât pe Adi Popa, însă penalty-ul acordat a fost trimis în bară de Boldrin (54). Apoi, în minutul 71, acelaşi Creţu a fost depăşit de Junior Morais, l-a faultat, a luat al doilea „galben“ şi a fost eliminat (71). Rămasă în zece oameni, Gaz Metan a reuşit să-şi păstreze organizarea tactică şi a plecat cu o victorie mare în faţa unei echipe care a avut o prestaţie destul de slabă.

Steaua rămâne pe locul 1 după 12 cu 26 de puncte, însă CS U Craiova, locul 2, se poate apropia la trei puncte, dacă va învinge, luni (20.30), Dinamo. Gaz Metan Mediaş a mai obţinut un rezultat notabil, după ce a învins şi pe terenul Astrei (2-0) şi a plecat neînvinsă după deplasarea cu Dinamo (1-1). Medieşenii ocupă ultimul loc de play-off, 6, cu 19 puncte.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite