Steaua campioană, MM euforic. L-a nominalizat pe omul cu cel mai mare aport la câştigarea titlului 24: "El a fost numărul 1 fără discuţie"
0
Mihai Stoica, preşedintele suspendat al Stelei, s-a declarat extrem de bucuros după ce gruparea roş-albastră a câştigat primul titlu după şapte ani. Stoica avorbit despre planurile de viitor şi a ţinut să-l laude în primul rând pe antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf.
"Este formidabil cum am reuşit să câştigăm campionatul, anul viitor vom fi şi mai puternici. Ne vom întări acolo unde trebuie şi am primit promisiuni că oamenii importanţi nu vor pleca. Reghe a fost numărul 1 fără discuţie. Dacă nu venea el nu apăreau nici metodele astea de antrenament. Este un om foarte talentat, rar am întâlnit un om cu aşa calitate umană", a spus Mihai Stoica, la "Fanatik Show".
Mihai Stoica şi-a continuat dovezile de afecţiune faţă de Steaua şi print-un mesaj postat pe facebook, după câştigarea titlului cu numărul 24:
"CAMPIONI AM FOST, CAMPIONI VOM FI
PÎNĂ VOM MURI
STEAUA BUUUCUREŞTI ♥
STEAUA, TE IUBESC 24 DIN 24 !!!"
Mihai Stoica a fost suspendat iniţial timp de cinci luni, pentru incidentele din Giuleşti, de la meciul cu Rapid (1-1), din 14 aprilie, suspendare care ulterior i s-a redus la o singură lună, la Comisia de Apel. Nu va putea sta pe bancă însă la derby-ul cu Dinamo, din 10 mai.
Cu cinci etape înainte de final, Steaua are un avans de 16 puncte faţă de locul doi şi nu mai poate fi ajunsă, în contextul în care mai sunt 15 puncte în joc.