Sărăcia bântuie Liga I! Încă un club important din ţară intră în insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani, numeroase cluburi importante din primul eşalon au intrat în insolvenţă. Cu excepţia celor de la Dinamo, această stare a însemnat o moarte lentă, dar sigură, falimentul unor cluburi de tradiţie, precum Rapid şi Oţelul Galaţi, confirmând acest lucru.

Ultimul club intrat în această horă este Pandurii Târgu-Jiu. Clubul a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că Adunarea Generală a Asociaţilor grupării a decis demararea procedurii de intrare în insolvenţă. Potrivit site-ului grupării gorjene, structura de conducere a clubului Pandurii rămâne aceeaşi, cu Narcis Răducan preşedinte executiv, dar cu completările de post impuse de legea insolvenţei. Preşedintele a declarat că, deşi nu este de acord în principiu cu procedura de insolvenţă, va rămâne alături de Pandurii pentru că are o datorie morală faţă de jucători şi antrenori. "E un moment extrem de dificil din istoria clubului nostru, şi chiar dacă nu sunt de acord în principiu, se pare că este unica şansă ca acest club să aibă viitor. Consider că am o datorie morală faţă de jucătorii şi antrenorii pe care i-am adus în ultimele 18 luni să pun umărul la redresarea clubului şi voi rămâne în funcţie cel puţin până la prima perioadă de transferuri. În decizia mea a contat şi poziţia membrilor asociaţi care ne-au încurajat să rămânem uniţi şi ne-au promis că vom fi sprijiniţi pentru a ne păstra nivelul de performanţă", a spus Răducan.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite