România va juca un amical cu Suedia pe 27 martie. N-am mai întâlnit echipa nordică de la meciul de coşmar din 1994

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suedezii au eliminat Italia la baraj şi s-au calificat la CM
Suedezii au eliminat Italia la baraj şi s-au calificat la CM

Echipa naţională a României va disputa pe 27 martie, pe teren propriu, o partidă de verificare contra echipei naţionale a Suediei.

Meciul va avea loc în afara Bucureştiului, oraşul gazdă urmând a fi anunţat în funcţie de disponibilitatea arenelor din celelalte oraşe mari ale României. FRF îşi doreşte ca echipa naţională să joace în cât mai multe locuri din ţară pentru a bucura suporterii tricolorilor, scrie FRF.ro Una ditnre variante ar fi arena Ion Oblemenco din Bănie. 

Suedia se află în acest moment pe locul 18 în clasamentul FIFA / Coca-Cola, în timp ce în această ierarhie tricolorii ocupă poziţia 41. Echipa Suediei este calificată la Campionatul Mondial din acest an din Rusia, eliminând la baraj Italia.

Ultima întâlnire între cele două formaţii a avut loc în sferturile de finală de la Campionatul Mondial din SUA 1994, când nordicii s-au impus după loviturile de departajare.

De asemenea, Federaţia Română de Fotbal negociează şi cu alte federaţii internaţionale pentru stabilirea unui alt meci amical în luna martie.
Naţionala României va disputa următoarele jocuri oficiale în septembrie 2018, odată cu debutul noii competiţii Liga Naţiunilor UEFA. Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc pe 24 ianuarie 2018.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite