FOTO România a fost „măcelărită” în Norvegia! Echipa lui Mirel Rădoi a atins un nou nivel al ridicolului
0Echipa naţională de fotbal a fost învinsă, duminică seară, scor 4-0 (2-0), în deplasare, de selecţionata Norvegiei, într-un meci din prima grupă a Ligii B din cadrul Ligii Naţiunilor.
Comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în partida de la Oslo, evoluţia ştearsă a tricolorilor din eşecul cu Islanda, 1-2, în semifinalele play-off-ului pentru EURO 2020, de la mijlocul săptămânii trecute, poate fi considerată una foarte bună.
Duminică seara, pe stadionul Ullevaal, atacul şi mijlocul echipei naţionale au fost la fel de disfuncţionale ca în meciul precedent. S-au greşit nepermis de multe pase simple, centrărlle au fost, aproape fără excepţie, jenante, în timp ce puţinele şuturi spre poartă au fost imprecise. Din păcate, penibilul din avanposturile echipei antrenată de Mirel Rădoi a fost dublat de o defensivă formată din simple jaloane, aproape fiecare atac al gazdelor reprezentând o şansă de gol. Chiar dacă a scos de patru ori mingea din plasă, Tătăruşanu poate fi considerat cel mai bun jucător al nostru, portarul având alte 4 intervenţii care au limitat foarte mult proporţiile scorului.
Golurile au fost marcate de Haaland ’13 (foto), ’64, ’74 şi Sorloth ’39.
Norvegia: Jarstein – Elabdellaoui (Svensson ’79), Strandberg, Ajer, Meling – Normann (Midtsjo ’70), Berge – Odegaard (Linnes ’70), Elyounoussi (Hauge ’84), Haaland (King ’78) – Sorloth Selecţioner: Lars Lagerback
România: Tătăruşanu - Manea, Burcă, Toşca, Bancu – Cicâldău (Stanciu ’75), Creţu (Maxim ’75), Marin – Hagi (Mitriţă ’64), Puşcaş (Keşeru ’64), Iancu (Alibec ’90) Selecţioner: Mirel Rădoi
În celălalt meci din grupă, Irlanda de Nord a fost învinsă, pe teren propriu, de Austria 0-1
Clasamentul grupei
1. Norvegia 3 2 0 1 10-3 6 puncte
2. Austria 3 2 0 1 5-4 6 puncte
3. România 3 1 1 1 4-7 4 puncte
4. Irlanda de Nord 3 0 1 2 2-7 1 punct
România va mai juca, miercuri, la Ploieşti, de la ora 21.45, cu Austria.
Citeşte şi
Mirel Rădoi a vorbit despre înfrângerea drastică cu Norvegia. Cum a caracterizat rezultatul final



