Rapid, „resuscitată“ cu bere şi cu apă minerală: cine e omul de afaceri care a preluat echipa şi ce avere are

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valerii Moraru e din Republica Moldova şi a intrat în lumea afacerilor în Rusia. După ce a „aterizat“ în România, în 2000, a început să facă din ce în ce mai mulţi bani.

Rapid a debutat în noul sezon de Liga I cu o înfrângere, 1-2 cu Steaua, însă rezultatul a trecut în plan secund, fiindcă, în afara gazonului, clubul a obţinut o „victorie“ vitală.

În ziua derby-ului cu Steaua, practic cu câteva ore înainte de meci, omul de afaceri din Republica Moldova Valerii Moraru a organizat o conferinţă de presă, anunţând că a semnat actele pentru preluarea clubului. „Am cumpărat 75% din club. Am ales Rapid pentru tradiţie şi pentru suporterii minunaţi. Cred că nicăieri în lume n-au mai existat suporteri ai unei echipe, care să ajungă la spital după ce au intrat în greva foamei pentru clubul pe care-l iubesc“, au fost primele declaraţii făcute de omul de afaceri de 54 de ani în calitate de acţionar majoritar al Rapidului. 

Are de achitat patru milioane de euro

Moraru a dezvăluit apoi care sunt obiectivele sale pe termen scurt şi mediu. „Cel mai important e ca jucătorii să aibă salariile la zi. Asta voi face prima dată, fiindcă băieţii trebuie să fie cu gândul doar la fotbal. Apoi, există problema restanţelor. În acest moment, Rapid are datorii curente de patru milioane de euro. Trebuie să alocăm sume importante şi pentru întărirea lotului. De săptămâna viitoare, vom face achiziţii pentru a rezista în Liga I“, a continuat Moraru. 

Acesta s-a arătat preocupat şi de situaţia stadionului, care la ultimele două derby-uri cu Steaua n-a putut găzdui decât 3.000 de spectatori de fiecare dată, fiindcă e într-o stare critică. „Vom începe modernizarea arenei, însă, înainte de asta, trebuie să vorbim cu cei de la Ministerul Transporturilor, fiindcă ei sunt proprietarii stadionului. Cert e că vrem să avem, din nou, stadionul plin, la capacitate maximă“, a spus noul patron al giuleştenilor.

Primă de 35.000 de euro pentru Steaua

După ce a fost prezentat la prânz, Valerii Moraru i-a vizitat pe jucători, înainte de derby-ul cu Steaua, şi le-a promis că, în caz de victorie, echipa va primi o sumă totală de 35.000 de euro. Cum Rapid a pierdut, banii au rămas la omul de afaceri, însă acesta s-a arătat mulţumit de ce a văzut sâmbătă seara.

„E nevoie de cinci, şase jucători, iar atunci lucrurile vor merge mult mai bine. Vom avea o întâlnire cu stafful tehnic şi vom discuta despre achiziţii. Mi s-a părut că Rapid a luptat, a încercat, dar, în acest moment, echipa atâta poate. Nu sunt supărat din cauza înfrângerii cu Steaua, m-am simţit bine la primul meci ca patron al Rapidului. Am venit cu multă încredere într-un viitor mare“, a concluzionat Moraru după derby-ul cu formaţia din Ghencea.

Deja a pus bannere publicitare

Efectele venirii lui Moraru la Rapid s-au văzut imediat. La partida cu Steaua, pe marginea terenului erau deja bannere publicitare cu „Azuga“, firma care îi aparţine noului investitor din Giuleşti. 

De altfel, potrivit ziarului „Timpul“ din Republica Moldova, Moraru şi-a făcut averea de 35 de milioane de euro din afaceri cu bere şi cu apă minerală. El şi soţia sa, Violeta, acţionarii Perla Covasnei şi Azuga Waters, au intrat în afaceri la începutul anilor ‘90, în Rusia, în domeniul băuturilor alcoolice, al hârtiei şi al comerţului. După vânzarea acestei afaceri, în 1996, ei au început alte afaceri în Republica Moldova, în domeniul sticlăriei, vinificaţiei şi producerii de nutreţuri. 

A sosit în România acum 14 ani

În anul 2000, familia Moraru a venit in România, unde a cumpărat primele acţiuni la Bere Azuga, de la cetăţeanul german Friedrich Ipsen, care preluase compania la privatizarea din 1999. Din 2001, familia Moraru a tot cumpărat acţiunile producătorului Bere Azuga, până în 2006, când a devenit acţionar majoritar. Ulterior, în 2009, Violeta şi Valerii au vândut 70,7% din afacerea către Ursus Breweries pentru 7,1 milioane de euro. După câteva luni, noii proprietari au închis însă fabrica Bere Azuga pe motiv că aceasta era sub standardele Ursus Breweries şi nu putea fi dezvoltată. În aceste condţii, producţia berii Azuga a fost mutată la o fabrică din Braşov. 

Pe lângă fabrica de bere, vândută celor de la Ursus Breweries, noul patron al Rapidului a avut şi alte afaceri în România la care a renunţat între timp, un exemplu fiind AlenCom, producătorul de muştar.

În 2009, familia Moraru a cumpărat Perla Covasnei, fabrica de apă minerală din Sfântu Gheorghe. Tot în 2009, Moraru a mai investit în România şi într-o afacere de transport internaţional, Fonticor Trans, firmă care face transport de mărfuri în Turcia şi Rusia.

În ianuarie 2010, Moraru a înfiinţat compania Azuga Waters şi a lansat apa îmbuteliată Azuga – Apa de Izvor. Un an mai târziu, Azuga Waters a lansat un al doilea brand: Covasna – Tărâmul Apelor. Pe lângă afaceri, Moraru are şi acţiuni la bursă, în valoare de 15 milioane de euro, dar şi proprietăţi imobiliare, evaluate la peste un milion de euro.

550.000 de euro va vira Moraru în conturile Rapidului în următoarea perioadă, urmând să plătească şi încă o jumătate de milion de euro, înainte de retur.

Massone: „Eu sunt proprietar“

Angelo Massone, omul pe care Adrian Zamfir l-ar fi dorit la Rapid, a ameninţat că va da clubul în judecată, după ultimele evenimente. „Zamfir a semnat un contract ferm cu mine, nu unul preliminar, aşa cum s-a spus. Evident că mă consider proprietar al Rapidului“, a declarat italianul. Replica lui Moraru: „Am auzit că domnul Massone ar fi zis că vrea să investească cinci milioane de euro. Dacă e aşa, să vină alături de mine, îl aştept, dar numai dacă are bani“.

CITEŞTE ŞI: 

*Rapid a fost împărţită în trei: cum arată acţionariatul. Clubul are deja o problemă după venirea lui Valerii Moraru

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite