Rapid a fost împărţită în trei: cum arată acţionariatul. Clubul are deja o problemă după venirea lui Valerii Moraru
0La conferinţa sa de prezentare, noul investitor a spus: „Am făcut o tranzacţie de proporţii şi urmează şi altele pe care sper să le finalizăm“. „Adevărul“ explică la ce s-a referit.
Pe viitor, Moraru vrea să aibă sută la sută din acţiuni. În acest moment, moldoveanul a preluat 75 la sută din acţiuni. 20 la sută se află în posesia lui Adrian Zamfir (15 la sută prin soţia sa, Natalia Zamfir, şi 2 şi 3 la sută prin doi apropiaţi), iar 5 la sută au fost păstrate de cei patru reprezentanţi ai suporterilor (trei dintre ei au câte unu la sută şi altul deţine doi la sută).
Cum poate ajunge singur la club?
Fanii au dorit să păstreze aceste procente pentru a putea convoca Adunarea Generală, în caz de nevoie, şi pentru a putea urmări mutările pe care le va face Valerii Moraru. Cei patru reprezentanţi ai suporterilor ar fi promis că îi vor ceda lui Moraru procentele lor, când Rapid va ieşi din insolvenţă.
Până atunci, moldoveanul negociază cu Zamfir pentru a achiziţiona acţiunile acestuia. Tranzacţia e condiţionată de prezentarea unor garanţii din partea lui Moraru în ceea ce priveşte viitoarele sale investiţii în echipă.
Prima problemă: Ganea, nedorit
Rapid se confruntă deja cu o problemă importantă, după sosirea noului patron. Valerii Moraru nu l-a dorit pe Ionel Ganea la echipă. „Administratorul judiciar a negociat şi a semnat contractul cu noul antrenor în absenţa noastră, ceea ce m-a deranjat. Domnul Ganea are nişte clauze şi obiective. Dacă nu-şi va atinge ţintele, îi vom rezilia contractul“, a declarat Moraru. Concret, Ganea trebuie să facă 17 puncte în primele zece etape pentru a rămâne la echipă.
Cum s-a votat?
Directorul sportiv, Dănuţ Perjă, a fost şi el împotriva numirii lui Ganea. „Ca să nu mă înjure lumea pe stradă, voi spune adevărul: opţiunea mea a fost Marian Rada. Am făcut şi o a doua propunere. Am spus că, dacă îl numim pe Rada şi, ulterior, va fi demis din cauza rezultatelor, atunci Adi Iencsi să devină noul antrenor. Administratorul judiciar, Cristina Andronache, şi preşedintele Nae Manea au votat însă pentru Ganea“, a povestit Perjă pentru Digi Sport.
MECIURILE DE CARE DEPINDE GANEA
Etapă Adversar
2 Viitorul (d)
3 Gaz Metan (a)
4 Petrolul (d)
5 Astra (a)
6 Oţelul (d)
7 „U“ Cluj (a)
8 Tg. Mureş (d)
9 Dinamo (a)
10 Chiajna (d)
a = acasă
d = deplasare
CITEŞTE ŞI: