Ramona Farcău, golghetera JO 2008, se retrage din handbal şi organizează o gală grandioasă: "Fanii vor avea ocazia să vadă marea echipă a Oltchimului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ramona Farcău
Ramona Farcău

Ramona Farcău, una dintre cele mai importante handbaliste din ultimii 20 de ani, se retrage oficial în cadrul unei gale pe care o organizează chiar ea, la Râmnicu Vâlcea.

Ramona Farcău, fostă Maier, a împlinit 38 de ani pe 14 iulie şi spune adio sportului de performanţă, după o carieră impresionantă: vice-campioană mondială cu România în 2005, locul 4 în lume cu echipa naţională în 2007, golghetera turneului olimpic de la Beijing, în 2008, finalistă a Ligii Campionilor, cu Oltchim, în 2010, semifinalistă de trei ori cu aceeaşi echipă, în 2009, 2012, 2013, câştigătoare a EHF Cup, în 2007.

Meciul de retragere al Ramonei Farcău va avea loc pe 5 august, de la ora 19.00, la Rm. Vâlcea. Vineri 21 iulie, între orele 16.00 – 18.00, fanii care doresc să îşi achiziţioneze bilete pot veni la Sala Traian, unde fosta handbalistă de la Oltchim se va ocupa de vânzarea biletelor şi va oferi o sesiune de autografe.

Ramona a vorbit şi despre adevăratul motiv pentru care a renunţat la handbal, dar şi despre viitoarele proiecte în care este implicată. 

Care sunt principalele motive pentru care ai ales să organizezi acest meci de retragere?

Mi-am dorit ca la final de carieră să am toţi oamenii dragi alături, foste colege, foşti antrenori şi conducători, alături de care am trăit atâtea momente de bucurie. În plus, dacă tot am avut ideea unui astfel de moment, ar fi fost păcat că iubitorii handbalului să nu se fi bucurat de un astfel de eveniment. M-am gândit să le ofer şi celor care sunt nostalgici după ceea ce a însemnat Oltchimul pentru handbalul românesc, să revadă pe viu echipa, şi în acelaşi timp, pentru tinerii care nu au apucat să se bucure de meciurile Oltchimului, să le arătăm care a fost starea de spirit a unui fenomen sportiv, numit Oltchim. Oltchim 2010 – Gala Campioanelor este atât un prilej de aducere aminte a fenomenului handbalistic de la Vâlcea, dar şi o predare de ştafetă, către generaţia tânără, ţinând cont de faptul că tot mai multe jucătoare din generaţia mea, au renunţat sau sunt pe cale să renunţe la activitatea handbalistică.

farcau

Evenimentul de la Vâlcea va fi singurul de acest gen pe care îl vei organiza sau să ne aşteptăm şi la altele?

Vor urmă şi alte proiecte similare, veţi vedea, toate la timpul lor. Singurul detaliu pe care vi-l pot oferi în momentul de faţă este acela că vom schimba sala de handbal cu stadionul de fotbal. Până atunci, să ne bucurăm de spectacolul din 5 august de la Vâlcea. Biletele se pot procura online, de pe www.myticket.ro şi de la casa de bilete de la Sala Traian, pe data de 4 şi 5 august.

Până la urmă ţi-ai recuperat banii de la Dinamo şi de la Ploieşti, pentru că ştim că ai jucat handbal gratis în ultimii ani?

Nu despre bani este vorba aici, ci despre principii. Nu am fost genul de sportiv care să aştepte ziua de salariu, mi-am chibzuit veniturile şi am fost extrem de tolerantă cu cei care ar fi trebuit să asigure finanţarea echipelor. Problema cea mai mare este faptul că nu este normal ca sportivii să fie minţiţi, amânaţi, plimbaţi pe la comisii şi puşi să achite taxe de judecată, pentru a-şi recupera drepturile financiare. Până când cluburile sportive nu vor scăpa de aşa-zişii conducători cu pretenţii şi cu buzunare goale, lucrurile nu se vor îndrepta în sportul românesc.

Vreo surpriză specială la meciul Gala Campioanelor Oltchim 2010?

Evenimentul în sine va fi o surpriză, pentru că iubitorii sportului şi în special cei ai handbalului vor avea şansa să revadă echipa de aur a Oltchimului, din 2010. În plus, se vor bucura de un adevărat show, cu spectacol de lumini, sonorizare, invitaţi de top şi multe altele. Fanii Oltchimului îşi vor putea procura articole care marchează acest eveniment, precum tricouri personalizate, eşarfe, magneţi, de care să se poată bucura peste ani, amintindu-şi cu drag, de această echipă minunată. Tot la capitolul surprize, aş vrea să le spun celor care vor fi prezenţi la eveniment, faptul că, pe baza biletului de intrare, vor fi înscrişi la diverse tombole, unde pot câştiga premii oferite de parteneri şi de firma organizatoare, RFH Sports & Management. Vineri 21 iulie, între orele 16.00 – 18.00, fanii care doresc să îşi achiziţioneze bilete, pot veni la Sala Traian, unde personal, mă voi ocupa de vânzarea biletelor şi le voi oferi o sesiune de autografe.

După meciul de gala care vor fi proiectele Ramonei Farcău?

Voi demara un alt proiect, în handbal, un club sportiv, cu două secţii de handbal, masculin şi feminin, mă voi implică în managementul carierei unor sportivi şi antrenori, pe care îi vom reprezenta prin RFH Sports & Management, vom organiza tabere de vară pentru copii şi multe alte proiecte, în zona de sport.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite