Pellegrini: „Am jucat inteligent, este un an într-adevăr deosebit pentru noi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manuel Pellegrini, tehnicianul echipei Malaga FOTO Reuters
Manuel Pellegrini, tehnicianul echipei Malaga FOTO Reuters

Malaga a învins-o miercuri pe Porto cu scorul de 2-0 şi s-a calificat în sferturile Champions League, după ce în tur spaniolii fuseseră înfrânţi cu 1-0.

Manuel Pellegrini, tehnicianul echipei Malaga, este de părere că echipa sa a abordat partida inteligent şi a remarcat dorinţa de victorie a jucătorilor săi, în ciuda situaţiei financiare incerte: „Am făcut un meci complet în această seară, după ce în tur am avut cel mai slab meci din acest sezon, iar astă seară am jucat inteligent. 

Am controlat presiunea şi chiar dacă Porto ne-a deranjat prin presingul făcut în prima parte a jocului, a avut puţine ocazii de a marca. Apoi golul lui Isco a liniştit echipa şi am simţit că lucrurile merg mai uşor. Este un an într-adevăr deosebit pentru noi. Ceea ce caracterizează un grup este angajamentul de a rămâne concentrat pe ambiţiile sportive. Problema salariilor neplătite se va regla în urma performanţelor de pe teren. 

Am spus mereu că Malaga nu este în Champions League doar aşa, ca să fie. Ar fi bine să evităm echipele spaniole, dar vom vedea ce ne oferă tragerea la sorţi“, a declarat Pellegrini în conferinţa de presă ulterioară meciului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite