Oltchim reîncepe urcuşul spre Liga Campionilor. Azi, de la ora 19.00, are primul meci din grupa principală, contra maghiarelor de la Ferencvaros
0SummaryOltchim a mărşăluit în grupa din toamnă, cu şase victorii din şase şi este cotată ca principală favorită la câştigarea trofeului suprem.
În grupa principală, Oltchim începe astăzi împotriva formaţiei maghiare FTC Rail Cargo, care este de fapt fosta Ferencvaros, ce a preluat numele sponsorului.
Ferencvaros are în componenţă jucătoare maghiare în majoritate covârşitoare, iar patru dintre acestea au făcut parte din echipa Ungariei care a bătut România la CE disputat în decembrie.
Mai mult, de când Oltchimul a fost preluată de Jacob Vestergaard, echipa a pierdut doar un meci amical, şi acela împotriva formaţiei maghiare, într-un joc test disputat în august. Antrenorul danez are 16 meciuri oficiale fără eşec la cârma Oltchimului.
Dublu câştgător al Ligii ca antrenor al lui Viborg, tehnicianul crede că poate repeta performanţa.
Cum vedeţi meciul cu unguroaicele?
Vestergaard: Va fi dificil, FTC e singura echipă care a învins Oltchimul în acest sezon, chiar dacă a fost un meci amical. O victorie ar fi un început bun, dar trebuie să ne propunem asta pentru fiecare meci. Meciul cu Baia Mare ne-a arătat că suntem pregătiţi de Liga Campionilor. Păcat că a intervenit această accidentare a Cristinei Neagu.
Va reuşi ea să îşi revină psihic şi fizic?
Atunci când Cristina va fi din nou la potenţialul ei maxim, va fi din nou cea mai bună jucătoare a lumii!
Poate câştiga Oltchim Liga, aşa cum consideră specialiştii?
Da, poate! Echipa este suficient de puternică pentru a merge până la capăt, dar mai intervin şi alţi factori, cum ar fi aceste accidentări.
Vă propuneţi locul 1 în grupa principală?
Ar fi mai uşor pentru noi să ajungem în finală dacă am termina primii. Eu cred că din grupa noastră se bat trei echipe pentru calificare: Krim, FTC şi Oltchim.
Cum vedeţi viitorul echipei după finalul sezonului?
Trebuie să-i întrebaţi pe cei din club despre asta, dar eu sper să fie bineBody