Oltchim a avut o prestaţie slabă în prima repriză a meciului cu Krim Ljubliana de la Vâlcea. Trupa lui Vestergaard a avut nevoie de şase minute pentru a marca primul gol contra slovenelor. După ce au spart gheaţa, vâlcencele au avut o tresărire de orgoliu şi au trecut la timona jocului. 

La jumătatea reprizei, Oltchim conducea pe tabelă cu patru goluri diferenţă. Finalul de repriză a consemnat, însă, o cădere psihică a gazdelor, care au permis lui Krim să termine în avantaj primele 30 de minute la Vâlcea, scor 12-9. 

După pauză, oaspetele au intrat mai determinate pe teren şi au menţinut avantajul luat în prima repriză. Împinse de la spate de un public fantastic, Oltchimul s-a trezit, amintindu-şi că are nevoie de cel puţin patru goluri diferenţă pentru a evita Gyor în semifinale.

Ratările exasperante ale elevelor lui Vestergaard de la 7 metri şi deciziile eronate ale arbitrilor au făcut ca la final vâlcencele să câştige cu o diferenţă de doar trei goluri, scor 23-20, deşi mai aveau nevoie de încă un gol pentru a câştiga grupa şi a întâlni pe Larvik în semifinale.

Oltchim va avea o misiune foarte grea în careul de aşi împotriva lui Gyor, echipă care a câştigat grupa 1 principală cu punctaj maxim. Anul trecut, Vâlcea a fost eliminată în semifinale de aceeaşi echipă maghiară, în dublă manşă.

Cele mai bune marcatoare ale Oltchimului: Farcău 7 goluri, Managarova 5, Manea 4, Bulatovici 3.

Clasamentul final al grupei a 2-a principală:

1. Krim 8 p

2. Oltchim 8 p

3. Ferencvaros 6 p

4. Zvezda 2 p

Turul semifinalelor va avea loc 6-7 aprilie, în timp ce returul este programat pe 13-14 aprilie. Oltchimul va juca primul meci cu Gyor pe teren propriu.