Mircea Lucescu, trădat de propriul portar şi „furat“ de trişorul de Ronaldo: Şahtior a fost distrusă la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu (dreapta)
Mircea Lucescu (dreapta)

Vicecampioana Ucrainei a avut parte de o seară de coşmar în prima etapă din grupele Ligii Campionilor. Un duşman al arbitrilor, „Il Luce“ are acum motive întemeiate să se plângă de ce i s-a întâmplat pe „Santiago Bernabeu“. Până la greşeala de arbitraj, a fost însă o gafă monumentală care a schimbat cursul partidei.

Şahtior a început destul de bine întâlnirea de la Madrid. A jucat cu mult curaj, s-a bătut, aproape de le egal la egal, cu o trupă stelară a Realului şi senzaţia generală a fost că elevii lui Rafa Benitez nu vor avea o seară uşoară.

Din păcate, eforturile „minerilor“ au fost irosite de portarul Piatov, cel din cauza căruia Şahtior a fost la un pas de a rata accederea în grupele Ligii. Dacă eroarea sa din ultimul minut al returului cu Austria Viena a rămas netaxată în play-off, în schimb, la Madrid, Şahtior a plătit scump pentru greşeala lui Piatov. Goalkeeper-ul de 31 de ani a ieşit din poartă, a scăpat prosteşte un balon în faţa lui Benzema, iar vârful francez a deschis scorul (33).

După pauză, a venit rândul centralului croat, Ivan Bebek, să iasă la rampă. Mai întâi, l-a eliminat pe Stepanenko (50), lăsându-i pe oaspeţi în zece oameni. Apoi, a acordat un penalty pentru un henţ inexistent, reclamat energic de Cristiano Ronaldo. Reluările au demonstrat cum portughezul a trişat, în mod jenant. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de CR7 (55). Ronaldo a realizat „dubla“, marcând dintr-un alt penalty (63) şi apoi a stabilit scorul final, 4-0, în minutul 81.

După un început slab de sezon, Ronaldo a „explodat“ în ultima săptămână, ajungând la opt goluri în ultimele patru zile (cinci cu Espanyol în campionat şi trei cu Şahtior în Ligă). În plus, l-a depăşit pe Messi la totalul de „triple“ adunate în fotbalul spaniol, având 33 faţă de cele 32 ale argentinianului. În fine, cu cele trei reuşite împotriva celor de la Şahtior, starul lusitan a ajuns la 67 de goluri pentru Real Madrid în cupele europene, egalându-l pe Raul.

VEZI GOLURILE MECIULUI REAL MADRID - ŞAHTIOR DONEŢK


Rezultatele serii în grupele Ligii Campionilor

Grupa A

Real Madrid - Şahtior Doneţk 4-0
PSG - Malmo 2-0

Grupa B

PSV Eindhoven - Manchester United 2-1
Wolfsburg - ŢSKA Moscova 1-0

Grupa C

Galatasaray - Atletico Madrid 0-2
Benfica - Astana 2-0

Grupa D

Sevilla - Gladbach 3-0
Manchester City - Juventus 1-2

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite