Mergea, scârbit de ce întâmplă în România: „E o ruşine“. Mesaj dur postat pe Facebook de jucătorul de tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mergea (stânga), alături de Pavel într-o imagine care marchează „moartea“ turneului BRD Năstase-Ţiriac
Mergea (stânga), alături de Pavel într-o imagine care marchează „moartea“ turneului BRD Năstase-Ţiriac

Proaspăt campion la BRD Năstase-Ţiriac Trophy, acolo unde a câştigat proba de dublu, alături de Horia Tecău, craioveanul de 31 de ani revoltat din cauza nepăsării în sportul românesc.

După 20 de ani, BRD Năstase-Ţiriac Trohpy şi-a consumat, luni, ceea ce a fost, probabil, ultimul episod.

Ediţia din acest an s-a desfăşurat pe nişte arene auxiliare, aranjate ad-hoc, cu tribune mobile şi cu o capacitate redusă. Asta deoarece, arena centrală n-a primit avizul ISU. Ea ar trebui modernizată, ceea ce necesită o investiţie de peste un milion de euro, sumă pe care deţinătorul bazei, Banca Naţională, nu o poate aloca proiectului, neavând cadrul legal.

Astfel, foarte probabil, licenţa turneului va fi cedată de Ion Ţiriac la Marbella (Spania). 

Această situaţie l-a scandalizat pe Florin Mergea, cel care a câştigat, în premieră, la Bucureşti, cucerind trofeul, la dublu, împreună cu Horia Tecău.

„Anul acesta, a fost un turneu special. De aceea, mi-am dorit foarte mult să-l câştig. Mă bucur că am reuşit împreună cu Horia să păstrăm titlul la Bucureşti, dar sunt foarte trist că România pierde acest turneu. Este o ruşine că avem un turneu ATP în România şi nu putem să-l păstrăm, că de atâţia ani nu s-a făcut nimic cu arena centrală!“, a scris Mergea pe contul său de Facebook.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite