Marica, alegere roş-albastră. Transferul anunţat pentru fostul dinamovist
0
Presa elveţiană a anunţat un nou transfer pentru Ciprian Marica, fost dinamovist şi actualmente jucător al lui Schalke 04.
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani urmează să se despartă de echipa nemţească pentru campionatul eleveţian, potrivit Sport.ro. Jucătorul care a mai evoluat la Dinamo Bucureşti, Şahtior Doneţk şi VfB Stuttgart ar putea ajunge acum la roş-albaştrii de la FC Basel.
Presa elveţiană notează că oficialii echipei elveţiene se află în negocieri cu Ciprian Marica pentru ca acesta să semneze din postura de jucător liber de contract, întrucât înţelegerea lui cu Schalke expiră la finalul acestui sezon, iar nemţii nu dau semne că ar vrea să-şi reasigure serviciile internaţionalului român. Marica s-a transferat la Schalke de la VfB Stuttgart, în 2011, timp în care a jucat 30 de meciuri şi a înscris de patru ori.