LPF a prezentat situaţia fotbalului românesc: doar 3% din veniturile cluburilor sunt din vânzarea biletelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea numărului sponsorilor interesaţi de asocierea cu fotbalul profesionist şi a ponderii veniturilor din sponsorizări, cu până la 10%, reprezintă principalele obiective  LPF pentru 2017.

Anul acesta, aproximativ 6% din veniturile LPF provin din sponsorizări şi licenţe, restul de 94% fiind venituri înregistrate din drepturi TV.Principalii sponsori ai LPF în sezonul trecut au fost Orange (Liga 1 Orange), Adeplast şi Audi, care au derulat campanii pentru suporteri. 
Parteneriatul încheiat cu Orange anul trecut va aduce din 2017 mai multe acţiuni pe stadioane şi campanii dedicate suporterilor, în plus faţă de oferta clasică de outdoor şi TV.
De mai mult de 15 ani, fotbalul este una dintre cele mai importante componente din portofoliul de sponsorizări încheiate de Orange, reprezentând o treime din investiţiile grupului în astfel de evenimente, la nivel global. Interesul clienţilor pentru fotbal şi faptul că acesta este sportul cel mai urmărit din lume stau la baza promisiunii pe care Orange a făcut-o, de a recunoaşte şi a recompensa pasiunea suporterilor pentru fotbal. În România, după mai multe proiecte dedicate, precum pachetul PrePay Suporter sau aplicaţia Fotbal Info, parteneriatul cu Liga Profesionistă de Fotbal a dus mai departe această promisiune şi a adus mai aproape suporterii români de sportul lor preferat.           
“De-a lungul timpului, proiectele dedicate fotbalului pe care le-am dezvoltat pentru clienţi şi intiţiativele pe care le-am susţinut au făcut ca Orange să devină un nume sinonim cu acest sport pentru publicul român. Ne bucuram că alături de Liga Profesionistă de Fotbal putem duce mai departe misiunea de a le oferi celor pasionaţi de fotbal toate resursele de care au nevoie pentru a fi mai aproape de evenimentele lor preferate, fie că le urmăresc de pe teren sau de acasă“, a declarat Yves Martin, Director de Marketing, Orange România.     

Se caută sponsori pentru Cupa Ligii 

Pentru cea de-a doua competiţie importantă, Cupa Ligii, LPF a început procesul de căutare a unor noi sponsori din sezonul 2017 – 2018. FCMG, construcţii, auto şi companii aeriene sunt principalele industrii din care LPF caută un noi sponsori. Conceptul de sponsorizare are la bază un pachet personalizat care include drepturi de vizibilitate pe canalele partenere, în zona de digital şi print, prin canalele proprii LPF dar şi activităţi pe stadion, în cadrul meciurilor oficiale ale Cupei Ligii. 
Companii care doresc să îşi crească imaginea de brand sau să dezvolte campanii de marketing / promoţii pentru fanii fotbalului sunt un alt target LPF. Sunt vizate firme din zone precum: servicii financiare, gadget-uri, retail, gaming, IT sau pariuri sportive.
Avantajele pe care le oferă LPF partenerilor sunt legate de posibilitatea de a comunica naţional sau regional cu fanii, atât pe stadion cât şi la TV, şi de a organiza acţiuni de comunicare şi evenimente pentru suporteri.
Cu peste 70% din transmisiile în direct, fotbalul rămâne “sportul rege” în România. Din totalul competiţiilor transmise, cele organizate de LPF (Liga 1 Orange şi Cupa Ligii) reprezintă peste 75% având şi deţine cele mai bune date de audienţă.
Canalele TV care au transmis meciurile din Liga 1 Orange, în sezonul 2015 – 2016, sunt TVR 1, TVR 2, Antena 1, Dolce Sport 1 şi 2 şi Digi Sport 1 şi 2. Conform datelor, bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 – 54 ani, din mediul urban sunt principala audienţă a meciurilor de fotbal. În funcţie de echipele care au jucat şi de postul TV care a transmis meciul, audienţa medie/meci este cuprinsă între 1.02% şi 11%. În topul audienţelor se află partidele disputate de Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, FC Craiova şi Astra Giurgiu.   

Liga I e peste campionatele tari

Fotbalul intern rămâne preferatul românilor, meciurile transmise din Bundesliga având, de exemplu, o audienţă medie de 0.29%, cele din Il Calcio de 0.45%, cele din Primera Division de 0.8% iar cele din Premier League de 0.7%.
În România, şase stadioane sunt omologate în categoria IV, cea mai înaltă clasificare, conform normelor UEFA: Arena Naţională, Cluj Arena, stadionul CFR Cluj, stadionul Ceahlăul, stadionul Ilie Oana din Ploieşti şi stadionul Astra Giurgiu.
Până la finalul anului este programată deschiderea unui stadion modern cu 31.000 de locuri la Craiova, iar în 2017 unul la Târgu Jiu, cu aproximativ 12.5 mii de locuri, toate acoperite. Pentru perioada 2017 – 2020, există finanţare de la bugetul statului pentru modernizarea stadioanelor Steaua, Dinamo şi Rapid, în cadrul proiectului Euro 2020. Tot cu finanţare de stat se va finaliza şi stadionul UTA.
Investiţiile făcute în stadioane se observă şi în creşterea numărului de spectatori. În campionatul 2015 – 2016, au fost prezenţi pe stadioane aproximativ 1 milion de români, cifră asemnănătoare cu cea din sezonul 2014 – 2015, campionat care s-a jucat în vechea formulă, cu mai multe meciuri.
Pentru 2017, LPF are în vedere creşterea numărului de spectatori pe stadioane cu 10 – 15%.

Steaua, Dinamo şi Viitorul fac bani
Fotbalul profesionist a generat în 2015 venituri totale de aproximativ 56 milioane de euro. Structura veniturilor din fotbalul profesionist este reprezentată de: bilete de intrare – 3%, sponsorizări şi publicitate – 19%, din care aproximativ 55% sunt venituri cu părţi afiliate, drepturi de difuzare – 40%, venituri UEFA – 9%, venituri/subvenţii de la autorităţi locale – 20%, alte venituri – 9%.   
Cluburile care au înregistrat cele mai mari venituri, între 8 - 4.8 milioane de euro, sunt FC Steaua, urmată de CS Pandurii Tg. Jiu şi ASA Târgu Mureş (locurile 2 – 3 sunt în 2016 în insolvenţă după pierderea finanţatorilor). 
Din punct de vedere al veniturilor înregistrate din vânzarea biletelor, topul cluburilor este reprezentat de FC Steaua, FC Dinamo şi FC Botoşani, în timp ce, în funcţie de veniturile din sponsorizări şi publicitate se diferenţiază FC Dinamo (peste 1.3 milioane de euro), FC Steaua (aproximativ 1.2 milioane de euro) şi Viitorul Constanţa (peste 780.000 de euro). 
Cinci cluburi au înregistrat profit net în 2015: Viitorul Constanţa (1.2 milioane de euro), CS Gaz Metan Mediaş (520.000 de euro), FC Botoşani (125.000 de euro), CS Pandurii Tg. Jiu (89.000 de euro) şi Dinamo Bucureşti (profit din reducerea datoriilor în insolvenţă).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite