Wimbledon: Simona Halep pierde meciul cu Angelique Kerber, se opreşte în sferturi şi primul Grand Slam al carierei încă nu se arată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep, cap de serie numărul 5 şi locul 5 WTA, a pierdut meciul cu Angelique Kerber (Germania, 4 WTA), în sferturile de finală de la Wimbledon. Kerber s-a impus cu 7-5, 7-6.

Simona Halep s-a oprit în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, fiind învinsă de Angelique Kerber la capătul a două seturi extrem de disputate: 7-5, 7-6. 

Halep nu a condus niciodată pe parcursul celor două seturi şi a cedat de fiecare dată în momentele decisive. Statistica spune că două jucătoare au fost la egalitate doar la numărul de erori neforţate, în rest Halep a fost inferioară la toate capitolele adversarei sale.  

Partida a durat o oră şi jumătate.

Calificarea în sferturi este recompensată la Wimbledon cu un premiu de 250.000 de lire sterline şi cu 430 de puncte WTA.

Anul trecut, Halep a fost eliminată în turul I, după ce în 2014 a atins faza semifinalelor, la Wimbledon, cea mai bună performanţă pentru jucătoarea din Constanţa.

Angelique Kerber va juca în semifinale cu Venus Williams, care a trecut cu 7-6, 6-2 de Yaroslava Shvedova, din Kazahstan. 

Cum arată tabloul semifinalelor de la Wimbledon

Prima reacţie a Simonei după eliminarea de la Wimbledon

Statistica partidei, în favoarea lui Kerber

image

Simona Halep - Angelique Kerber 5-7, 6-7

Setul al doilea, 7-6 pentru Kerber

Tiebreak: Kerber se impune cu 7-2 şi merge în semifinale. 

6-6 Halep, care închide jocul cu o lovitură de senzaţie! Avem tiebreak!

6-5 Kerber, care trece din nou la conducere, situaţie în care Simona încă nu s-a regăsit în acest meci. Halep e din nou în postura de a împinge setul în tiebreak pentru a se impune. 

5-5 Halep câştigă şi rămâne în meci! Moment psihologic pe care Simona trebuie să-l exploateze la maxim. 

5-4 Kerber, Simona face breakul şi supravieţuieşte în meci. Urmează un nou joc pe muchie de cuţit, cu o singură opţiune pentru Halep.  

5-3 Kerber, break pentru locul 4 WTA. Jucătoarea din Germania serveşte pentru meci. 

4-3 Kerber, Halep îşi ia breakul înapoi şi va servi pentru egalarea situaţiei. 

4-2 Kerber, break alb pentru jucătoarea din Germania, prima care rupe ritmul în setul al doilea. 

3-2 Kerber, joc la 0 pentru locul 4 WTA, niciun break încă, după un prim set dominat de breakuri. 

2-2 Halep egalează după un joc foarte lung, profitând de o eroare a lui Kerber. 

2-1 Kerber, joc la 15 pe serviciu, seria breakurilor din primul set nu se mai repetă. 

1-1 Halep reuşeşte să îşi câştige game-ul de serviciu, fără a-i da prea multe şanse adversarei

1-0 Kerber, care începe setul secund în forţă. Nemţoaica îşi câştigă game-ul de serviciu, după ce Halep nu a putut profita de o minge de break.

Primul set a fost unul intens, cu nouă breakuri din 12 jocuri. Simona ar fi putut să împingă în tiebreak soarta setului, dar a făcut o dublă greşeală la 30-40. 

Setul 1, 7-5 pentru Angelique Kerber. 

7-5 Kerber, care profită de prima minge de set, după o dublă greşeală a Simonei. 

6-5 Kerber, joc pe serviciu câştigat la zero. Presiunea se mută pe umerii SImonei, care trebuie să câştige următorul joc pentru a împinge setul în tiebreak. 

5-5 Halep câştigă pe serviciu, după opt breakuri la rând şi egalează situaţia! Setul intră în prelungiri. 

5-4 Kerber, nicio surpriză, un nou break, De data aceasta, Simona are nevoie să îşi ţină serviciul. 

5-3 Kerber, după încă un break, Simona a greşit o minge uşoară la 30-40. 7 breakuri la rând.

4-3 Kerber, break Halep din nou, al şaselea break consecutiv. Două puncte senzaţionale parcursul acestui joc, ambele adjudecate de Simona.

4-2 Kerber, continuă sarabanda breakurilor. Cu excepţia primului joc, toate gameurile au fost câştigate pe serviciu. 

3-2 Kerber, break Simona, al patrulea joc consecutiv câştigat pe serviciul oponentei.  

3-1 Kerber, Simona îşi pierde din nou serviciul, deşi a câştigat un punct minunat la 15-15. Partida începe spectaculos, cu multe schimburi de mingi intense.  

2-1 Kerber, break la 0 pentru Simona, care reuşeşte un joc consistent, nu îi permite adversarei să se distanţeze. 

2-0 Kerber, break la 15, Simona a câştigat un singur punct după primele două jocuri. 

1-0 Kerber, joc la 0 pe serviciu. Jucătoarea din Germania îşi impune din start servicul putenric. 

Halep şi Kerber vor evolua în primul meci de pe terenul central. Românca este în avantaj în meciurile cu Kerber,  scor 3-1, dar a pierdut, scor 2-6, 2-6, ultima partidă, disputată, în aprilie, la Cluj-Napoca, în Fed Cup.

Anul trecut, Halep a fost eliminată în turul I, după ce în 2014 a atins faza semifinalelor, la Wimbledon, cea mai bună performanţă pentru jucătoarea din Constanţa.

"O ştiu foarte bine pe Angelique. Am jucat de multe ori împotriva ei. Ultimul meci a fost pe zgură, astfel că acum va fi diferit. Am încredere. Trebuie să am. Joc bine, am avansat în turneu şi ştiam că vor fi meciuri dificile. Aştept că nerăbdare să joc împotriva ei şi ştiu că va fi greu. A avut un an foarte bun până acum. Voi încerca să mă bucur de acest moment, să o iau aşa cum este'', a explicat Halep înaintea partidei. 

Citeşte şi: 

CTP dă de pământ cu haita de hateri a Simonei Halep: „N-a câştigat ea, a pierdut Keys, că a avut crampe la picioare...!“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite