Ion Ţiriac o "urechează" pe Simona Halep: "Se deplasează prost. Ba o doare piciorul, ba urechea"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Ţiriac îi recomandă Simonei să îşi calculeze cu mai multă atenţie paşii, dar îi acordă credit antrenorului australian Darren Cahill: "Pe el l-aş lăsa să-mi ducă valiza".

Considerat a fi managerul din umbră al Simonei Halep, Ion Ţiriac îi cere jucătoarei să fie mai constantă în rezultate şi să se concentreze în momentele cheie. 

"Care Halep? Care i-a făcut cadou Mariei Şarapova finala de la Roland Garros acum doi ani sau Halep care, după ce a bătut-o pe cea mai bună la US Open, Azarenka, poate să piardă împotriva unei italience (n.r. - Flavia Penneta) care a făcut patru game-uri cu o lună - două înainte? Sau Halep care este cu o problemă la picior, una la ureche şi aşa mai departe. Depinde cum îşi manageriază cariera şi sănătatea în viitorul apropiat. Este o jucătoare de talent enorm. Îi lipsesc 20 de centimetri, dar îi compensează cu o viteză enormă", a declarat omul de afaceri la DigiSport. 

Ţiriac consideră că Darren Cahill este antrenorul potrivit pentru Simona Halep. 

"Nu-mi place să-mi dau cu părerea atâta timp cât are un antrenor şi băiatul ăla cam ştie despre ce e vorba. E unul dintre puţinii care ştiu despre ce e vorba. L-aş accepta să-mi ducă valiza. Depinde foarte mult de ea şi de cât de bine poate să îşi construiască fizicul.

Simona fuge extraordinar, dar se deplasează prost. Să ne uităm la Djokovic. Băiatul e aproape de fiecare dată în poziţie perfectă. Se spune că dacă unei maimuţe îi dai destule banane, loveşte mingea unde trebuie, numai că trebuie să fie acolo", a adăugat fostul campion de dublu de la Roland Garros (1970).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite