Interviu-eveniment cu doi coloşi ai fotbalului. Guardiola şi Xavi au dezvăluit pentru FIFA cum s-a născut tiki-taka

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guardiola (stânga) şi Xavi
Guardiola (stânga) şi Xavi

„Arhitectul“ şi„creierul“ fotbalului total, care încântă planeta, au vorbit despre originile stilului care i-a transformat pe cei de la Barcelona în „extratereştri“.

În România, spaţiul public e invadat de indivizi gălăgioşi, care vorbesc ore în şir, fără a spune nimic semnificativ. Fotbalul românesc confirmă această regulă, personaje precum Becali, Mititelu şi Negoiţă fiind omniprezente la televizor şi în paginile ziarelor. La noi, fotbaliştii şi antrenorii adevăraţi formează o minoritate tăcută. De aceea, de multe ori, e nevoie să cauţi în presa internaţională pentru a afla părerile unor oameni de calitate. „Adevărul“ prezintă un dialog cu doi astfel de oameni, realizat de site-ul fifa.com.

Pep, probabil că eşti mândru că Barcelona merge bine şi cu Tito Vilanova...

Josep Guardiola: Bineînţeles. Cel mai bun cadou, cel mai bun premiu pe care aş putea să-l primesc e ca lucrurile să meargă în continuare bine la fostul meu club. Ar fi o adevărată onoare pentru mine. Am moştenit un mesaj, o filosofie, am reuşit să o transmit mai departe şi nimic nu poate fi mai frumos.

Ca un jucător care a lucrat cu amândoi, spune-ne care e diferenţa dintre Barcelona lui Guardiola şi cea a lui Vilanova?

Xavi Hernandez: Sunt două echipe foarte similare. O mică diferenţă ar fi că am fost un pic mai norocoşi cu Vilanova, deşi am muncit la fel de greu, ca în trecut. Tito şi Pep sunt două caractere diferite, însă antrenamentele conduse de ei şi sistemul folosit sunt identice. La Barcelona, continuitatea e cuvântul de ordine.

După ce ai realizat la Barcelona, aşteptările sunt foarte mari de la tine. E o presiune în plus?

Josep Guardiola: Da, dar n-aş schimba nimic! Îmi place această situaţie şi n-aş vrea să merg undeva, unde voi fi nevoit să câştig, treptat, încrederea celor din jur. Când am preluat Barcelona, 86 sau 87 la sută din oameni nu mă voiau. Acum, după tot ce am realizat acolo, toţi au încredere în mine.

Tu şi colegii tăi vă simţiţi că le sunteţi datori suporterilor, după sezonul trecut în care aţi ratat şi titlul în Spania, dar şi Liga Campionilor?

Xavi Hernandez: Nu. N-aş spune aşa ceva. Noi deja am cucerit foarte multe trofee. Bineînţeles, vrem să-i facem fericiţi pe fani, dar eu nu cred că le datorăm ceva doar pentru un sezon nereuşit. În schimb, suntem foarte motivaţi să câştigăm tot, după ce s-a întâmplat în stagiunea precedentă. Foamea de performanţă există în continuare, lotul e practic la fel şi, deocamdată, am avut un sezon aproape perfect.

S-a tot speculat că vei ajunge la diferite formaţii de club sau la echipe naţionale. Ce ai simţit când ai citit aceste zvonuri?

Josep Guardiola: Mi-a părut rău pentru antrenorii care erau la acele echipe. Nu mi-ar plăcea să citesc ştiri despre înlocuitorul meu la o echipă, cât timp sunt eu la echipa respectivă. De aceea, nici acum nu vreau să vorbesc despre viitoarea mea destinaţie, din respect pentru cei care sunt acum acolo şi care încearcă să-şi facă munca.

În Spania, rivalitatea Barca – Real devine din ce în ce mai intensă. De ce?

Xavi Hernandez: Mereu a fost aşa. Eu mi-am petrecut toată viaţa la Barcelona, iar aici fotbalul e un război. Unii mai şi amplifică această rivalitate pentru a vinde diverse chestii, însă e un lucru bun pentru fotbal, pentru campionatul spaniol şi pentru echipa naţională.

Crezi că vei reuşi să faci o altă echipă să joace precum Barcelona?

Josep Guardiola: Principiul în spatele stilului Barcelonei e unul foarte simplu: jucaţi cât mai mult cu mingea şi faceţi totul cu ea. În această lume, orice fotbalist s-a apucat de acest sport, fiindcă într-o zi, într-un colţ din satul lui sau din oraşul lui, a început să joace cu mingea şi i-a plăcut. Sistemul Barcelonei, chiar dacă oamenii susţin că e unul complicat, se rezumă la ceva foarte simplu: noi luăm mingea şi îi lăsăm pe ei să încerce să o ia înapoi. Hai să pasăm mingea între noi şi să vedem, dacă putem marca un gol. Ăsta e mesajul pe care mi l-au transmis predecesorii mei la Barcelona, iar eu am încercat să-l transmit mai departe. Iar la următoarea mea echipă, voi încerca să aplic aceeaşi filosofie pe care am avut-o ca jucător şi după care m-am ghidat, ca antrenor, în ultimii cinci ani: atacaţi cât puteţi de bine, ţineţi mingea şi să o pasaţi la un alt tip care are un tricou de aceeaşi culoare.

De ce crezi că Barcelona a avut o cădere în sezonul trecut?

Xavi Hernandez: Aşa cum v-am spus, Barcelona lui Vilanova a fost mai norocoasă până acum decât cea din ultimul an cu Guardiola. În sezonul trecut, în câteva momente decisive, am avut mult ghinion. Mai ales în „dubla“ cu Chelsea, în semifinalele Ligii Campionilor. 

Barcelona are deja un avans foarte mare în La Liga. Lupta pentru titlu s-a încheiat?

Josep Guardiola: Multe lucruri, prea multe lucruri ar trebui să se strice la Barcelona pentru ca ei să rateze acest titlu. Nu zic că echipele din Madrid sunt incapabile de a câştiga toate meciurile rămase, însă nu văd cum Barcelona ar putea pierde multe jocuri. Lupta pentru titlu s-a cam încheiat în acest sezon.

Cum te simţi când vezi că aveţi 15 puncte peste Real Madrid?

Xavi Hernandez: Sunt foarte bucuros. Mai sunt multe meciuri, însă eu cred că ne-am apropiat destul de mult de titlu datorită avansului nostru mare faţă de urmăritoare. 

13.475

de pase au schimbat între ei jucătorii Barcelonei în primele 19 etape ale campionatului, cu 5.000 mai multe decât jucătorii de la Real Madrid.

La New York, unde stau cu familia după despărţirea de Barcelona, pot să trec neobservat pe stradă. Am luat un an de pauză, fiindcă am considerat că familia mea merită o atenţie mai mare. Josep Guardiola fost antrenor Barcelona       Îmi place să citesc ziarele dimineaţa. Îmi câştig existenţa din fotbal şi vreau să aflu tot ce se întâmplă în acest domeniu. Xavi Hernandez mijlocaş Barcelona  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite